Chirurgul fals italian, vizat și într-un dosar de înșelăciune. A mințit că deține o clinică privată
Procurorii au deschis un dosar penal pentru de înșelăciune, după ce un cetățean italian a păgubit două persoane, spunându-le că este proprietarul unei clinici private și că le poate închiria un spațiu în cadrul unității. Bărbatul este chirurgul fals italian, potrivit unor surse.
În data de 20 noiembrie 2018, două persoane au formulat o plângere la Secția 4 de Poliție, în care sesizau că un cetățean străin i-a inșelat, spunându-le că este proprietarul unei clinici private și că poate să le închirieze un spațiu în acea unitate. Acesta i-a păgubit pe cei doi reclamanți de o sumă de bani achitată ca garanție pentru închirierea spațiului, informează Poliția Capitalei.
Potrivit aceleiași surse, cercetările sunt desfășurate sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și vizează infracțiunea de înșelăciune. Bărbatul este chirurgul fals italian, descoperit că a efectuat operații în România, deși nu deținea atestatele necesare, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro