Chiria lunară la o cafenea nu trebuie să depășească 15-20% din venituri
Traian Ispasiu (32 ani), proprietarul a trei cafenele din București, spune că o chirie de 2.500 de euro pe lună este rezonabilă, însă nu trebuie să depășească 15-20% din veniturile totale.
Traian Ispasiu (32 ani), proprietarul a trei cafenele din București, spune că o chirie de 2.500 de euro pe lună este rezonabilă, însă nu trebuie să depășească 15-20% din veniturile totale. Antreprenorul, care a intrat în businessul cu cafenele în 2006 după ce mai mulți ani a deținut un service auto, afirmă că ar deschide o cafenea în Centrul Vechi, însă chiriile de aici, de aproximativ 40 euro/mp, i se par nejustificate.
„Aș merge în Centrul Vechi, dar doar în anumite condiții: chiria să nu depășească 25 de euro pe metru pătrat, contează arhitectura, cum este împărțit spațiul și trebuie să aibă o deschidere de minimum patru metri“, a declarat Ispasiu (foto) la ZF Live. El deține trei cafenele Tabiet, una în zona Pache Protopopescu, una în zona Ferdinand și cea de-a treia este în construcție într-o clădire de birouri, după ce a mai deținut încă două pe care le-a vândut. Businessul cu cafenele a atras mulți antreprenori de-a lungul timpului, în Capitală fiind aproximativ 350-400 de astfel de afaceri. El crede că mai este loc de încă 150 de cafenele. Câștigul anual al unei cafenele se situează între 30.000-40.000 de euro.
Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro