Chinezii cumpără Europa cu proiecte de sute de miliarde de euro. În era războaielor hibride, comerciale și monetare, China își promovează interesele construind drumuri, poduri și căi ferate
Cu dans, voie bună, politicieni și mult fast, duminică a fost deschisă circulației o nouă secțiune a autostrăzii sârbe E-763, numită „Milos cel Mare“ după un prinț sârb îndrăgostit de putere care a făcut din Serbia un principat autonom în cadrul Imperiului Otoman.
A fost o ceremonie în pur stil balcanic, la care președintele Aleksandar Vucic a declarat că tronsonul de 62,5 kilometri de autostradă marchează trecerea la „o nouă calitate a vieții“ pentru Serbia și va atrage investitori în orașele și localitățile aflate de-a lungul drumului.
Secțiunea de autostradă Obrenovac-Ljig a fost construită de Shandong Hi-speed Group din China, unul dintre „prietenii chinezi“, după cum descrie Vucic companiile din China. În ultimii ani, Serbia a făcut un drum lung de la o țară în pragul falimentului la cea mai atractivă destinație pentru investiții din lume, a spus președintele, fost ministru al informațiilor într-un guvern al dictatorului Slobodan Miloșevici, judecat pentru crime de război, genocid și crime împotriva umanității în timpul războaielor iugoslave.
„O mare parte din succesul Serbiei se datorează cooperării cu prietenii noștri chinezi“, a afirmat Vucic. Statutul Serbiei de cea mai atractivă destinație pentru investiții din lume este o exagerare bazată pe un clasament în care Muntenegru se află la o distanță foarte mică de Serbia, notează Balkan Insight.