CFR vrea să obțină 50 mil.lei din eficientizarea activității de patrimoniu și vânzarea de fier vechi
CFR SA vrea să obțină în acest an venituri suplimentare de peste 50 de milioane de lei în urma eficientizării activității de patrimoniu și valorificării deșeurilor feroase, a anunțat vineri administratorul rețelei feroviare.
“Principalele măsuri operaționale care vor fi implemetate la nivel național, în perioada imediat următoare, vizează eficientizarea activității comerciale prin reanalizarea actualelor tarife percepute pentru închirierea spațiilor și a terenurilor din patrimoniul privat al companiei, precum și prin utilizarea unui mecanism mai eficient de stabilire a prețurilor pentru locațiile încă neînchiriate. De asemenea, compania va demara și procedurile de valorificare a fierului vechi și a materialelor mărunte de cale, procedură care se va desfășura etapizat prin Bursa Română de Mărfuri, în următoarele 4-5 luni”, se arată într-un comunicat al companiei de stat.
Măsurile vor duce la încasarea unor venituri estimate pentru anul în curs la peste 50 de milioane de lei.
Compania arată, de asemenea, că directorul general al CFR SA, Dimitrios Sophocleous, va analiza în paralel, împreună cu reprezentanții sucursalelor feroviare, mai multe oportunități de utilizare a activelor companiei și de valorificare a forței de muncă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro