CFR Călători vrea să cumpere 2.000 tone de motorină, pentru restituirea împrumutului acordat de stat
CFR Călători vrea să cumpere 2.000 tone motorină, printr-o procedură de negociere programată la 7 februarie la Bursa Română de Mărfuri (BRM), pentru restituirea împrumutului de combustibili furnizat de către Autoritatea Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Compania a programat în aceeași zi și o procedură similară pentru cumpărarea unei cantități de 4.000 tone motorină necesară pentru desfășurarea activității de transport feroviar în luna februarie.
CFR Călători precizează, într-un comunicat, că procedura de achiziție a unei cantități de 20.000 tone de motorină organizată la finele lunii ianuarie a fost anulată deoarece nu a fost depusă nicio ofertă.
Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro