Cerșetorul care la sfârșitul zilei se urcă într-un Audi TT în valoare de 50.000 de lire
Matthew Brinton, 35 de ani, împreună cu câinele său Hazel sunt, de ani de zile, o prezență obișnuită pe străzile din Newquay. Acesta cerșeste mâncare și bani, iar lumea este revoltată de faptul că a fost văzut urcându-se într-un Audi…
Matthew Brinton, 35 de ani, împreună cu câinele său Hazel sunt, de ani de zile, o prezență obișnuită pe străzile din Newquay. Acesta cerșeste mâncare și bani, iar lumea este revoltată de faptul că a fost văzut urcându-se într-un Audi TT, care ar valora 50.000 de lire, informează Daily Mail

Brinton spune că mașina i-a fost lăsată moștenire de bunica sa. Automobil care între timp i-a fost furat.
“Nu am văzut postările de pe rețelele de socializare. Nu am acces la internet, dar potrivit poliției am primit mai multe amennințări cu moartea. Oamenii își dau cu presupusul prea mult”, a declarat el.
Briton susține că este disperat și că nu are ce mânca pentru că nu mai primește donații.
CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTOCum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO
Fotografii incredibile ale șahului din Iran și ale haremului său – GALERIE FOTO
Titanicul se pregătește de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO
Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO
Locul unde locuitorii trăiesc 140 de ani și fără să se îmbolnăvescă – GALERIE FOTO
Cele mai izolate locuri de pe Pământ – GALERIE FOTO
Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO
Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO
Restaurantul discret unde președinții își duc amantele – GALERIE FOTO