Cerbul de aur 2019. Cântărețul irlandez Ronan Keating a povestit despre experiența sa "înfricoșătoare" în România
Starul irlandez Ronan Keating, fost membru al trupei Boyzone, a povestit, în timpul recitalului susținut la cea de-a 19-a ediție a Festivalului "Cerbul de Aur", despre o experiență care l-a făcut să se teamă pentru viața sa, avută în timp ce se deplasa cu un mic avion de la București la Brașov.
În timpul recitalului de aproape o oră pe care l-a susținut sâmbătă seară pe scena din Piața Sfatului din Brașov, după gala de premiere a Festivalului Cerbul de Aur 2019, cântărețul irlandez și-a exprimat plăcerea de a cânta în sfârșit în România, unde ar fi trebuit să ajungă încă din 2004, alături de trupa Boyzone, potrivit propriilor spuse.
La un moment dat, Keating a povestit cu mult umor despre experiența trăită în timp ce se deplasa cu avionul de la București la Brașov, tot sâmbătă.
“Băieții din trupa mea au venit aici ieri (vineri, n.r.), dar au avut nevoie de patru ore și jumătate să ajungă cu mașina din București, așa că mi-am zis: ‘Nu voi face asta’. Am reușit să găsesc un mic avion și am zburat astăzi, am ajuns în doar 40 de minute. Dar era un avion mult mai mic decât mi-am imaginat. Cred că nu mi-a mai fost atât de frică în viața mea, mai ales atunci când am ajuns deasupra munților. A fost magnific, frumos, dar mie mi-a fost frică, m-am temut pentru viața mea”, a povestit artistul, după ce a interpretat mai multe piese ale trupei Boyzone.
“Am avut un pilot foarte priceput, uimitor și acesta a făcut un tur. Dar, la un moment dat, a decis să încline avionul într-o parte, astfel încât să am o priveliște mai bună a munților. Nu a fost o idee bună”, a completat Keating.
“Dar am ajuns aici teafăr și nevătămat. Aveți o țară cu adevărat frumoasă, este magnifică, a fost uimitor să o văd astfel de sus”, a mai spus artistul și a încheiat râzând: “Am avut ochii închiși aproape tot timpul”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro