Centrul de dezvoltare software al grupului ING a avut afaceri de 28 milioane de euro în 2017. Compania vrea să mai angajeze încă 250 de oameni până în 2020
Centrul se apropie de 500 de specialiști IT și are în plan să ajungă la 750 de angajați până în 2020; Cifra de afaceri a hub-ului a crescut în 2017 cu 47% față de anul precedent ajungând la 28 de milioane de euro. De asemenea, compania caută un sediu nou pentru angajații ING Tech România, cu planuri de a se muta în noul spațiu în anul 2020.
Pornind de la 100 de angajați la finalul anului 2015, hub-ul a înregistrat o creștere susținută, atingând cu un an mai devreme obiectivul de a lucra cu 500 de experți IT.
De asemenea, centrul și-a schimbat numele din ING Software Development Center în ING Tech România.
Dezvoltarea a ING Tech România se reflectă și în creșterea cifrei de afaceri cu 47%, de la 19 milioane de euro în anul 2016, la 28 de milioane de euro în anul 2017.
„ING Tech România s-a dezvoltat organic atât în ceea ce privește numărul de angajați, cât și dimensiunea afacerii. Pentru a susține dezvoltarea companiei, suntem în proces de căutare a unui sediu nou pentru ING Tech România, un sediu care să acomodeze numărul de angajați în continuă creștere și să reflecte identitatea hub-ului” a declarat Marian Ion, CEO ING Tech România.
Compania și-a propus să devină unul dintre principalii jucători pe piața locală în industria digital-bancară și un angajator de referință. Domeniile de interes pentru companie în acest an sunt Data Management și Core Banking, arii strategice pentru grupul ING.
Echipa de Data Management a ING Tech România face parte din echipa globală de Wholesale Banking și dezvoltă soluții pentru toate cele 40 de țări în care ING este prezent, inclusiv în țări din Asia și Australia. În anul în curs, echipa locală de Data Management își va dezvolta cu prioritate serviciile de analiză de date.
Echipa de Core Banking se pregătește pentru preluarea în portofoliu a trei țări noi în care ING este prezent, avansând în construirea unei singure platforme digitale.
Ca urmare a creșterii accentuate a numărului de angajați, ING Tech România a început anul acesta și un proces de căutare a unui sediu nou, cu planul de a se muta în anul 2020.