Home Actualitate Centru național de informare și promovar...
Actualitate

Centru național de informare și promovare turistică, inaugurat la Sighișoara. Investiția este de 1,5 milioane lei

Un centru național de informare și promovare turistică a fost inaugurat la Sighișoara, investiția ridicându-se la peste 1,5 milioane de lei, finanțată în cea mai mare parte din fonduri europene.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Primăria Sighișoara, centrul a fost inaugurat joi, în prezența reprezentanților autorităților locale și a operatorilor de turism – proprietari de hoteluri, pensiuni, restaurante – din zonă.

Viceprimarul municipiului Sighișoara, Dan Eugen Bândea, susține că proiectul – finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5, “Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului” – are o importanță strategică în ceea ce privește turismul local, național și chiar internațional.

“Sunt cu toții conștieni de importanța Sighișoarei în cadrul strategiei naționale de turism, de rolul și locul său între valorile istorice, arhitectonice și culturale promovate pe plan național și internațional. Sighișoara este singurul municipiu beneficiar al fondurilor nerambursabile pentru crearea și dotarea unor asemenea centre de informare și promovare turistică. Beneficiarii celorlalte 11 centre similare din țară sunt consilii județene, centrele fiind găzduite de municipiile reședință de județ”, a declarat Bândea.

Potrivit acestuia, proiectul de la Sighișoara, demarat în martie 2012, are o valoare totală de 1.513.727,41 lei, din care 98 la sută din fonduri nerambursabile, iar 2 la sută cofinanțarea municipiului.

Prin inaugurarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Sighișoara, ne aflăm la începutul unui lung drum în promovarea Sighișoarei între valorile turistice naționale și internaționale. Primul pas va fi interconectarea sa cu centrele similare și țară, precum și cu birourile de promovare și informare turistică din străinătate ale Agenției Naționale pentru Turism. Ne așteaptă provocări la tot pasul, fiecare turist care ne va trece pragul va însemna un nou colaborator câștigat și un potențial client al operatorilor locali de turism”, susține viceprimarul.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună