Cele trei lucruri la care să spuneți nu pentru a avea succes. O săptămână are doar 168 de ore, la ce renunțăm?
Unul dintre secretele reușitei constă tocmai în renunțarea urmăririi succeselor rapide. Concentrați-vă pe ceea ce știți să faceți mai bine și pe misiunea voastră de viață, spune autorul Creative Doing, o carte axată pe deblocarea creativității, într-un articol postat pe…
Unul dintre secretele reușitei constă tocmai în renunțarea urmăririi succeselor rapide. Concentrați-vă pe ceea ce știți să faceți mai bine și pe misiunea voastră de viață, spune autorul Creative Doing, o carte axată pe deblocarea creativității, într-un articol postat pe platforma Fast Company. Autorii articolului observă că, la începuturile carierelor noastre, suntem învățați să spunem da pentru aproape orice. Apoi, pe măsură ce câștigăm mai multă experiență, ne confruntăm cu problema de a alege anumite oportunități dintre cele care ne ies în cale. Avem, la urma urmei, doar 168 de ore pe săptămână pentru a ne îngriji de angajamentele noastre personale și profesionale, așa că este esențial să facem alegeri.
Să spunem nu a devenit o abilitate și pare că este una care deschide noi uși, spun autorii articolului. De fiecare dată când spui nu, faci primul pas pentru a spune da pentru altceva. Iată trei lucruri pe care trebuie să le știi astfel încât să perfecționezi această abilitate:
- Spune nu, uneori, angajamentelor existente
Faimoasa zicală „Câștigătorii nu renunță niciodată” nu funcționează chiar în orice situație. La un moment dat, orice câștigător a trebuit să renunțe la ceva. Oricine a făcut ceva extrem de important în mod deliberat a trebuit să renunțe la altceva pentru a face loc acelui lucru mai important. „Modul în care vei deveni cel mai bun din lume ține de renunțarea la lucrurile la care nu ești cel mai bun”, crede autorul Seth Godin, autorul cărții „The Dip”.
2. Spune nu celorlalte definiții ale succesului
Să te dedici unui singur obiectiv important, în locul împărțirii atenției tale în prea multe direcții este una dintre căile pentru a ajunge la succes. Poți, de asemenea, să alegi să deservești un anumit grup de oameni și să spui nu celorlalți. Nu trebuie să fii cel mai bun pentru toată lumea. Trebuie să fii cel mai bun pentru cineva pe care îl cunoști – sau ai decis că vrei să îl cunoști – mai bine decât pentru majoritatea celorlalți. Pentru a face asta, trebuie să definești ceea ce nu vei face și pe cine nu vei alege să deservești. „Nu încerca să fii cel mai bun pentru toată lumea. Țintește să fii cel mai bun pentru cineva și definește pentru cine nu vei face acest lucru”, concluzionează autorii articolului.
3. Spune nu oportunităților rapide
Nu există o cale scurtă pentru oportunități extraordinare, chiar și în zilele noastre. Piețele emergente includ NFT-uri, web3 și multe altele. În locul urmăririi acestor piețe și includerii unor riscuri financiare nenecesare, care v-ar putea strica și acestea concentrarea, mai bine dedicați-vă energia lucrurilor la care sunteți cel mai bun. Puteți spune nu copierii altor oameni și urmăririi trendurilor. „Concentrați-vă pe meșteșugul vostru și pe propria misiune a vieții. Dacă nu știți care este aceasta, concentrați-vă să o găsiți”, concluzionează Herbert Lui, autorul Creative Doing.
Credit foto: Gemma Evans on Unsplash