Cele mai puternice femei din România: Liliana Dănăilă, Cosmote România
Liliana Dănăilă este directorul de resurse umane al Cosmote România, Germanos, Telemobil și Sunlight, poziție din care planifică și dezvoltă strategia de resurse umane și răspunde de toți cei peste 2.500 de angajați, cât însumează cele patru companii.
S-a alăturat grupului în vara lui 2006, ca director de resurse umane al Germanos, iar în 2008 a preluat poziția actuală. Anterior, a lucrat timp de patru ani la Kvaerner IMGB, unde a început ca executive assistant și a evoluat apoi până la director de resurse umane. A absolvit Facultatea de Istorie și Filozofie din cadrul Universității București, iar primii zece ani din carieră i-a petrecut, în ordine, la Muzeul Național Cotroceni, Telefonica România și Pagini Aurii.
CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV
Business Magazin: Cât de greu își croiește o femeie drumul în business?
“O călătorie de mii de mile începe cu un pas”, spunea înțeleptul chinez Lao Tse. Cred că este la fel de important atât pentru o femeie, cât și pentru un bărbat, să fie hotărâtă să facă acest prim pas. Succesul în business sau în carieră poate fi la fel de ușor sau dificil pentru oricare.
Business Magazin: Cum v-ați caracteriza stilul de conducere?
Mână de fier în mănușă de catifea, cu toate nuanțele intermediare. Apreciez avantajele stilului de conducere situațional, așa că îmi adaptez stilul în funcție de context și folosesc o paletă bogată de “culori si tonuri”, pentru că domeniul în care activez nu-ți permite “monocromia”.
Business Magazin: Care sunt calitățile feminine care ajută în business?
Pornind de la profesionalism, care este o condiție esențială pentru a te impune în orice domeniu, o femeie poate construi cu succes prin ambiția sa de a face lucrurile bine; prin tenacitate, intuiție, atenție către detaliu, dar și imagini de ansamblu rezultate în urma unor analize consistente și rapide; prin inspirația de a găsi punți acolo unde apar prăpăstii și prin abilitatea de a comunica și a acționa empatic.
Business Magazin: Vi se pare că discuția despre discriminarea de gen mai este de actualitate în 2013?
Din păcate, rămâne un subiect de actualitate în anumite părți ale globului. Din fericire, ne aflăm într-o zonă geografică și într-o țară în care egalitatea de șanse este ceva concret.
Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediție a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.
De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.
Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar și multe altele.
Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în rețelele de distibuție a presei Inmedio și Relay la prețul de 35 lei.
Pentru a vedea unde sunt toate locațiile Inmedio și Relay click aici
Comandă online catalogul AICI.

