Cele mai puternice 100 de femei din business: Sînziana Pardhan - Country head {P3 România}
„Sunt o persoană hotărâtă și implicată, așa că mi-am construit cariera bazându-mă pe setarea și îndeplinirea de obiective specifice, preluând inițiativa, învățând mult, comunicând bine în interiorul și în exteriorul organizației, câștigând încrederea colegilor și a superiorilor, și mai ales păstrând întotdeauna o abordare constructivă și orientată spre soluții, nu spre probleme.”
• Deține rolul de country head al dezvoltatorului ceh de spații logistice P3 din august 2017, având ca principală responsabilitate coordonarea extinderii companiei în România.
• Cu o experiență în investiții, achiziții și vânzări, Sînziana Pardhan a lucrat anterior timp de 9 ani pentru compania de real estate Colliers.
• Consideră că pentru a reuși în România, ca în orice țară din lume, ai nevoie de foarte multă determinare, să depui efort, să-ți asumi riscuri calculate, să îți alegi bine prioritățile și luptele și să știi când să ceri sfatul altor persoane.
• În rândul sfaturilor pe care le oferă celor aflați la început de carieră se numără: să fie tenace, să își cunoască și să își folosească punctele tari, să rămână devotați viselor și valorilor proprii, să rămână optimiști cu privire la un lucru în care cred indiferent de ce s-ar întâmpla, să fie proactivi și să preia inițiativa, să învețe din greșeli și să se străduiască mereu să găsească soluții.
Suprafața parcurilor logistice din portofoliu:
> 370.000 de metri pătrați
Număr de angajați: 11