Cele mai puternice 100 de femei din business: Oana Taban, CEO și fondator { Dent Estet }
„Capacitatea de a analiza foarte bine atât oportunitatea, cât și riscul este o calitate care poate face diferența dintre un lider și următorul clasat.”
• Spune că pentru ea, o creștere sănătoasă, organică, bazată pe o analiză și o pregătire profundă, este întotdeauna mai valoroasă decât una explozivă.
• Este de părere că nu există o rețetă secretă care să garanteze cuiva succesul în afaceri; totuși, crede că fără pasiune nu poți atinge performanța și că oamenii nu trebuie să se teamă să își asume riscuri.
• Cel mai important sfat pe care l-ar acorda oricărei persoane care își dorește să urmeze calea antreprenoriatului în domeniul medicinei dentare este să se informeze și să analizeze cu atenție ce presupune în realitate managementul unei clinici, comparativ cu a profesa ca medic într-o clinică sau într-un cabinet – „Cu siguranță, pentru orice medic stomatolog tranziția de la medicină la activitățile de management reprezintă o provocare”.
• Pentru a face cu adevărat performanță în domeniu este nevoie să te înconjuri de oameni dedicați, specialiști care caută perfecționarea în permanență – „De aceea, abilitățile și cunoștințele de management al echipei și al oamenilor sunt extrem de importante”.
Cifră de afaceri (2018): 10 mil. euro
(Dent Estet face parte din grupul MedLife, care a raportat la finalul anului 2018 o cifră de afaceri pro-formă, consolidată la nivel de grup, în valoare de 804 mil.lei)