Home Business Hi-Tech Cele mai inovatoare companii din România...
Business Hi-Tech

Cele mai inovatoare companii din România în 2023. Flip Business - soluții pentru companii

Prin Flip Business, departamentul de parteneriate business 2 business al Flip, tânărul start-up românesc care încurajează economia circulară prin recondiționarea telefoanelor și tabletelor, pe care le reintroduce pe piață ca noi, compania sprijină alte companii cu un portofoliu de servicii…

Cele mai inovatoare companii din România în 2023. Flip Business - soluții pentru companii
Cele mai inovatoare companii din România în 2023. Flip Business - soluții pentru companii · Foto: Business Magazin

Prin Flip Business, departamentul de parteneriate business 2 business al Flip, tânărul start-up românesc care încurajează economia circulară prin recondiționarea telefoanelor și tabletelor, pe care le reintroduce pe piață ca noi, compania sprijină alte companii cu un portofoliu de servicii ce le oferă soluții punctuale pentru reducerea impactului asupra mediului.

Descrierea inovației:

Flip și-a propus să revoluționeze felul în care sunt vândute și cumpărate telefoanele care nu mai sunt folosite și primesc o nouă viață odată recondiționate în service-ul propriu, în care lucrează peste 100 de specialiști. Modelul de business inspirat din principiile economiei circulare a fost extins și către companii, oferind soluții punctuale pentru reducerea impactului asupra mediului, fie prin achiziționarea de telefoane recondiționate, vânzarea flotelor de telefoane ale companiilor prin buyback, sau prin sprijinirea companiilor mici și mijlocii prin leasing operațional pentru telefoane recondiționate.

Fiecare telefon recondiționat are, în medie, o amprentă de carbon cu 63% mai mică comparativ cu un telefon nou, astfel că oferă o soluție palpabilă și eficientă pentru companiile care vor să fie mai atente la impactul lor asupra mediului înconjurător.

Elementul de noutate:

Portofoliul de servicii oferit de Flip Business asigură continuitatea și sustenabilitatea modelului de business al companiei, în timp ce oferă companiilor din România tactici punctuale de reducere a impactului asupra mediului. Vânzarea în regim buyback a flotelor de telefoane este o alternativă la casarea acestora, ce reduce cantitatea de e-waste și deblochează bugete considerabile pentru investiții în dezvoltare; telefoanele recondiționate sunt reintroduse pe piață după ce sunt verificate în peste 60 de teste de calitate, și pot ajunge la alte companii sau la consumatori. Achiziția de telefoane recondiționate este o soluție de optimizare a bugetelor și de atingere a obiectivelor ESG. În plus, prin serviciul Flip Lease, companiile pot accesa telefoane as a service pentru angajați, fiind o soluție care nu blochează cash-flow-ul și aduce beneficii suplimentare, precum asigurare pentru orice tip de daună, rate complet deductibile și un proces operațional complet ce permite atât IMM-urilor, cât și corporațiilor să facă upgrade echipamentelor electronice, optimizând bugetele și reducând amprenta de carbon.

Efectele inovației:

Până acum, peste 9.000 de companii din România au apelat la serviciile oferite de Flip Business, din domenii precum industria farmaceutică, FMCG, construcții, comerț, HoReCa sau consultanță. În plus, Flip Business a realizat de curând un studiu despre gradul de familiaritate al companiilor din România cu principiile economiei circulare, la care au participat reprezentanți ai 631 de companii din România. Principalele concluzii ale studiului arată că jumătate dintre companiile respondente consideră că economia circulară le este la îndemână, iar 1 din 7 companii respondente afirmă că aplică cel puțin un principiu al economiei circulare. Și piedicile sunt numeroase: disponibilitatea redusă a produselor și serviciilor din această categorie, rezistența la schimbare, considerentele de natură financiară. Rezultatele studiului sunt disponibile gratuit, online.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună