Cele mai amuzante motive pentru care angajații au fost concediați
Pierderea unui loc de muncă nu este ceva ieșit din comun, dar motivele sunt în general legate de activitatea desfășurată. Cei de la BBC au aflat cele mai amuzante motive pentru care oamenii au fost concediați. Atunci când șeful spune…
Pierderea unui loc de muncă nu este ceva ieșit din comun, dar motivele sunt în general legate de activitatea desfășurată. Cei de la BBC au aflat cele mai amuzante motive pentru care oamenii au fost concediați.
Atunci când șeful spune că poți mânca din produsele localului în care lucrezi, există întotdeauna o limită. Virali Modi, o tânără din Statele Unite, a fost concediată în a doua zi de muncă la Dunkin’ Donuts pentru că a fost prinsă mâncând 12 gogoși. “În apărarea mea, pot doar să spun că venisem de la școală și îmi era foarte foame.”
Tot Dunkin’ Donuts a fost scena unei alte întâmplări amuzante. Cyndi Perlman Fink și Barbara S., două adolescente de 15 ani, aveau sarcina de a umple gogoșile cu gem și ciocolată. “De cele mai multe ori ne făceam treaba impecabil”, a declarat Cyndi. “Nu știu ce ne-a apucat în acea dimineața, dar atunci când a intrat în magazin șeful s-a trezit în mijlocul unei bătăi cu frișcă și cremă.” Evident, cele două au fost concediate pe loc.
Murat Morrison era angajat al unui restaurant drive-in. Pentru a scurta timpul de livrare a comenzilor, Murrat a decis ca unul dintre colegii săi, responsabil cu băuturile răcoritoare din meniu, să îi arunce paharele. Totul a mers bine câteva ore, până când managerul a trecut prin fața lui Murrat. “S-a trezit cu un pahar în față”, povestește tânărul care a rămas imediat fără slujbă.
David Durham nu a greșit cu nimic în timpul serviciului, dar s-a trezit oricum fără slujbă. În 2008, o tornadă a lovit Atlanta distrugând numeroase clădiri datorită vântului cu viteze de peste 150-170 de kilometri pe oră. Nici vântul nu a fost însă motivul: clădirea de birouri în care lucra Durham a fost complet inundată din cauza ploii. “Peste câteva zile, la agenție de șomaj am fost întrebat motivul plecării din companie. Nu am știut ce să spun, așa că am răspuns simplu: o tornadă”, povestește bărbatul.