Cele 12 județe din țară în care situația nu arată bine deloc. Se recomandă PRIORITATE la testare
În România au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, până marți la ora 13:00, 1.215 cazuri noi de COVID-19, în urma a 19.500 de teste, în creștere față de luni, când au fost înregistrate 779 de cazuri, însă din puțin peste 6.000 de teste, potrivit datelor de la Grupul de Comunicare Strategică.
♦ În România au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, până marți la ora 13:00, 1.215 cazuri noi de COVID-19, în urma a 19.500 de teste.
În România au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, până marți la ora 13:00, 1.215 cazuri noi de COVID-19, în urma a 19.500 de teste, în creștere față de luni, când au fost înregistrate 779 de cazuri, însă din puțin peste 6.000 de teste, potrivit datelor de la Grupul de Comunicare Strategică.
Tendința de creștere a cazurilor de COVID-19 se înregistrează în București și 12 județe, potrivit raportului săptămânal al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), citat de Mediafax.
Astfel, în săptămâna 3 – 9 august, 35% din totalul cazurilor s-au înregistrat în București, Argeș, Prahova, Brașov și Dâmbovița. Se înregistrează un trend ascendent în 12 de județe și municipiul București. Cele 12 județe sunt Bihor, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu și Timiș.
Potrivit raportului citat, aproape 95% din persoanel decedate au prezentat comorbidități și aproape 80% din cei decedați aveau o vârstă de peste 60 de ani.
INSP recomandă, potrivit Mediafax, testarea cu prioritate a 13 categorii de persoane. În prima categorie se află persoanele care prezintă simptome specifice infecției cu coronavirus, inclusiv personal medico-sanitar si auxiliar. A doua categorie cu prioritate la testare ar trebui să fie persoanele simptomatice apropiate care au intrat în contact cu pacienții confirmați cu COVID-19. Răzvan Botea