Cel mai puternic om din aviația mondială este român și are 27.000 de angajați în subordine
Călin Rovinescu își compară cariera de un sfert de secol în cadrul celei mai mari companii aeriene din Canada cu un meci de baseball.
„Încă mă distrez și au mai rămas câteva reprize de jucat”, spunea el într-un interviu acordat publicației Financial Post. Comparația cu un meci de baseball și nu cu un meci de fotbal se justifică prin faptul că Rovinescu a emigrat în 1961 în Canada și de atunci s-a întors o singură dată în țară, cu o delegație a guvernului canadian din 1995. Totuși, își amintește cu drag de România, după cum declara recent pentru Gândul. „Am ajuns în Canada la vârsta de cinci ani, alături de familia mea. Încă păstrez amintiri plăcute legate de anii copilăriei, petrecuți la București.”
Rovinescu și-a început cariera ca avocat în cadrul firmei Stikeman Elliott din Montréal, unde a practicat mai bine de 20 de ani avocatura specializată pe corporate finance și fuziuni și achiziții. Recunoașterea în avocatură a culminat cu numirea lui ca managing partner și membru al consiliului director și al comitetului executiv al firmei. Prima cunoștință oficială cu Air Canada a avut loc în 1987, când firma Stikeman Elliott a asistat privatizarea companiei. Zece ani mai târziu, Rovinescu se întorcea în companie ca vicepreședinte executiv, funcție care îl făcea responsabil de managementul loialității, de operatorii regionali ai companiei, dar și de mentenanță, reparații și revizii.

Fuziunea cu Canadian Airlines și procesele de restructurare a companiei din perioada 2003-2004 se numără printre provocările cărora românul le-a făcut față. Totuși, eșecul intermedierii unui acord între investitorul chinez Victor Li și sindicatele Air Canada l-a determinat să demisioneze. S-a orientat astfel către domeniul bancar, participând, în 2004, la fondarea băncii private de invesții Genuity Capital Markets. În aprilie 2009 s-a întors la Air Canada, fiind numit președinte și CEO al companiei.
Ascensiunea românului nu s-a oprit aici: în 2012 a fost ales președinte al consiliului executiv al Star Alliance, cea mai mare alianță mondială a companiilor aeriene, urmând ca, timp de doi ani, să conducă întâlnirile boardului, să realizeze strategia alianței și să dea votul în ceea ce privește intrarea sau nu a unei companii aeriene în cadrul Star Alliance. Curiozitatea și hotărârea sunt coordonatele care l-au ghidat spre funcția de CEO: „Inspirat de vasta cultură și curiozitate a părinților, am avut o sete de a învăța și o curiozitate de a explora lumea, calități excelente pentru liderul unei companii aeriene„, a argumentat el pentru Gândul. Este unul dintre cei mai bine plătiți români, cu un salariu anual de 1,4 milioane dolari, la care, în 2012, s-a adăugat și un bonus de retenție de circa 5 milioane de euro. Pentru comparație, compania la cârma căreia se află a înregistrat în 2012 un profit de 53 de milioane de dolari.
