Cel mai mare carpaccio de ton, preparat în Polinezia Franceză - FOTO
Locuitorii insulei Huahine, din Polinezia Franceză, spun că au preparat cel mai mare carpaccio de ton din lume - cu o lungime de 118 metri -, într-o încercare de a doborî recordul actual înscris în Guinness Book, tentativa urmând să fie omologată.
Peste 200 de persoane din această insulă a arhipelagului Îles-Sous-le-Vent au pregătit pentru acest fel de mâncare 150 de kilograme de ton proaspăt, pe care l-au aromatizat cu vanilie, potrivit obiceiurilor locale. Tonul a fost așezat pe platouri, care au fost puse cap la cap, iar un consilier municipal a măsurat preparatul culinar.

Este vorba despre un nou record mondial, spune organizatoarea evenimentului, Juliana Vaiho, reprezentanții Guinness urmând să îl omologheze.

“Am participat cu toții, proprietarii de restaurante, pensiunile de familie, asociațiile, persoane particulare, am făcut-o pentru a marca Săptămâna vaniliei”, a declarat aceasta pentru AFP.
Participanții la eveniment au gustat apoi preparatul – un fel italian realizat din felii foarte subțiri de carne crudă -, pe care l-au descris drept “suculent”.