Cei mai sănătoși oameni din România? Au apă minerală la robinete. Dar animalele… „Beau vacile apă minerală într-o veselie”
Există o localitate în România unde oamenii și animalele beau zilnic apă minerală. Stau pe un zăcământ de apă minerală care însă nu este valorificat. Oamenii din Pogănești, județul Timiș spun că apa are proprietăți benefice.
– E apă minerală, unii oameni beau și se și vindecă de apa asta.
– Am arsuri la stomac și beau în fiecare dimineață jumătate de litru și mi-e mai bine. Beau animalele, se fierbe fasolea, la orice îi bună.
Zăcământul de apă minerală a fost descoperit în 2012, din întâmplare, informează Digi 24.
„În urmă cu șase ani, autoritățile au început săpăturile pentru introducerea sistemului de canalizare în localitate. Aici au făcut primul foraj și la 200 de metri adâncime au descoperit apă. Imediat și-au dat seama că este vorba despre apă minerală după mirosul puternic de fier”, relatează Caterina Ledrer, jurnalist Digi24 Timișoara.
Probele trimise la un laborator din București au confirmat că apa este natural minerală. Problema autorităților este că nu pot exploata zăcământul. Bugetul comunei nu permite o astfel de investiție și nicio firmă nu s-a arătat interesată până acum.
„Se poate deschide și un centru spa. I-am făcut analizele la București, am vrut să vedem ce are și am făcut o comparație cu apa minerală de la Buziaș. Calitatea apei este chiar mai bună ca la Buziaș. Apa este introdusă în rețea: la mașini de spălat, la tot. Beau vacile apă minerală într-o veselie”, spune Dumitru Pecorat, primarul comunei Bârna.
Autoritățile locale nu pot cere finanațări europene nerambursabile pentru a exploata apa minerală pentru că localitatea Pogănești nu are statut de stațiune.