Home Actualitate Cei mai mari 20 de jucători din economie...
Actualitate

Cei mai mari 20 de jucători din economie au afaceri de 30 miliarde de euro pe an

Cele mai mari 20 de companii din economia românească dețin 12% din cifra de afaceri a tuturor companiilor, care se ridică anual la circa 250 mld. euro, iar topul este dominat de societăți active în industria energetică.

Cei mai mari 20 de jucători din economie au afaceri de 30 miliarde de euro pe an
Cei mai mari 20 de jucători din economie au afaceri de 30 miliarde de euro pe an · Foto: Business Magazin

 Astfel, 11 din cei mai mari 20 de jucători provin din industria de petrol,  gaze sau electricitate.  Acest top este obținut pe baza datelor din „Anu­arul de business al României – Cei mai mari jucători din economie 2014“, realizat pentru al nouălea an consecutiv de ZF. Anuarul de business, prima inițiativă de acest gen din presa de business locală, va fi lansat marți în cadrul evenimentului „Cei mai mari ju­cători din economie 2014“, care va avea loc începând cu ora 9.00 la hotelul Ra­disson Blu din Capitală.

Catalogul analizează peste 750 de companii din 80 de domenii de activitate din economia locală și arată care sunt companiile lider de piață, cine sunt cei mai profitabili jucători din economia locală, cine a făcut cele mai mari angajări sau cum s-au schimbat ierarhiile în ultimii ani.

Anul 2013 a fost marcat de „detronarea”  OMV Petrom în topul celor mai mari companii din economia românească în funcție de cifra de afaceri de către Automobile Dacia, cel mai mare producător local de automobile, care a terminat anul cu un rulaj de 18,4 miliarde de lei ( 4,2 mld. euro), cu un plus de aproape 45% față de anul anterior pe baza a creșterii producției și integrării societății Re­nault Industrie Roumanie. Com­pania era responsabilă de producția uni­tăților CKD ( mașini dezasamblate ce sunt trimise către celelalte uzine unde sunt asamblate modele pe platforma Logan).

Citiți mai multe pe www.zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună