Cei de la Goldman Sachs știu cine va câștiga campionatul mondial de fotbal
Începând cu 12 iunie, milioane de fani din lumea întreagă vor sta în fața televizorului pentu a urmări cea mai importantă competiție de fotbal a lumii. Întrebarea pe care toată lumea și-o pune e însă următoarea: cine va câștiga trofeul?
Cei de la Goldman Sachs sunt de părere că Brazilia va fi noua campioană mondială, relatează Wall Street Journal. Ei au ajuns la această concluzie în urma unor analize extrem de complicate, bazate pe toate rezultatele meciurilor disputate începând cu 1960.
“Am folosit în jur de 14.000 de rezultate pentru a estima coeficienții, iar Brazilia reiese ca o favorită clară”, se arată într-un comunicat al companiei. Conform raportului, state precum Camerun, Japonia sau Honduras nu au nicio șansă să ridice trofeul, în vreme ce printre favoriți se regăsesc Argentina și Spania.
Anglia pare destinată la o eliminare rapidă, fără a câștiga măcar un meci. Finala ar urma să fie disputată de Brazilia și Argentina, cu țara gazdă ieșind învingătoare.
Este pentru prima oară când Goldman Sachs publică o astfel de analiză. Compania a mai încercat, în trecut, să facă predicții referitoare la semifinalele Cupei Mondiale, însă nu a reușit niciodată să numească toate cele patru semifinaliste.