Home Actualitate Cei care își schimbă domiciliul cu 3 lun...
Actualitate

Cei care își schimbă domiciliul cu 3 luni înainte de alegerile locale votează unde au locuit

Alegătorii care își schimbă domiciliul sau reședința cu mai puțin de trei luni înainte data alegerilor locale vor putea vota doar în comuna sau orașul în care au avut domiciliul sau reședința anterior, pentru a reduce riscul de fraudare a alegerilor, potrivit unui proiect de lege depus la Senat.

Cei care își schimbă domiciliul cu 3 luni înainte de alegerile locale votează unde au locuit
Cei care își schimbă domiciliul cu 3 luni înainte de alegerile locale votează unde au locuit · Foto: Business Magazin

”Alegătorul care și-a schimbat domiciliul sau reședința cu mai puțin de trei luni înainte de data alegerilor își va exercita dreptul de vot în comuna, orașul, municipiul sau aubdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care alegătorul a avut anterior domiciliul sau reședința, după caz”, se arată în inițiativa depusă la Senat de deputatul PSD Florin Gheorghe.

El susține, în expunerea de motive, că actuala legislatie menține încă posibilități de fraudare a procesului electoral.

”Una dintre ele este tot mai utilizată în alegerea autorităților administrației publice locale din unitățile administrative de mici dimensiuni – comune sau orașe cu mai puțin de 10 mii de locuitori. Ea prinde forma turismului electoral, prin care unii cetățeni își schimbă domiciliul sau reședința cu numai câteva zile înainte de data alegerilor, în vederea susținerii unui anumit candidat”, afirmă deputatul PSD.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună