Cei 18 răniți din al doilea avion au fost preluați de ambulanțe pentru a fi internați la spitalele Floreasca, Universitar, Elias și Bagdasar-Arseni din Capitală
Toți cei 18 răniți din al doilea avion militar care a adus în țară victimele accidentului din Muntenegru au fost preluați de cinci ambulanțe pentru a fi internați la spitalele Floreasca, Universitar, Elias și Bagdasar-Arseni din Capitală.
A doua dintre aeronavele Forțelor Aeriene care asigură transportul cetățenilor români implicați în accidentul din Muntenegru, Hercules, a ajuns, în jurul orei 20.50, la Baza 90 Otopeni, aceasta transportând ultimii 18 pacienți.
Aceștia au fost preluați de ambulanțe pentru a fi transportați la spitalele Floreasca (patru pacienți), Universitar (șapte), Elias (patru) și Bagdasar-Arseni (trei). Toți pacienții sunt stabili, iar la transport nu s-a înregistrat vreun incident. Prima aeronavă militară care a asigurat transportul spre țară al cetățenilor români de la Podgorica, a aterizat, la București în jurul orei 17.50, la bordul ei aflându-se 11 victime ale accidentului din Muntenegru și o româncă alpinistă care a suferit un alt acciedent în această țară. Cu acest avion – Spartan – au fost transportați răniții în stare gravă, aeronava fiind dotată asemenea unei clinici de terapie intensivă. Dintre răniții aduși, șase au fost transportați la Spitalul Floreasca, patru – la Universitar, unul la Elias și unul la Bagdasar-Arseni, acesta având fractură la coloană. La Elias a fost dusă românca neimplicată în accidentul cu autocarul.