Home Cover story Cehul Martin Zmelik răspunde de 1,4 mili...
Cover story

Cehul Martin Zmelik răspunde de 1,4 milioane de consumatori din România și de cel mai mare parc eolian terestru din Europa

Responsabil de 1,4 milioane de consumatori și de soarta celui mai mare parc eolian terestru din Europa, Martin Zmelik vorbește despre democrație, despre meritocrație și despre viitor, dar și despre prezența CEZ într-o piață unde are o poziție puternică, dar pentru care nu mai are buget de investiții majore.

Cehul Martin Zmelik răspunde de 1,4 milioane de consumatori din România și de cel mai mare parc eolian terestru din Europa
Cehul Martin Zmelik răspunde de 1,4 milioane de consumatori din România și de cel mai mare parc eolian terestru din Europa · Foto: Business Magazin

“Sunt prea tânăr ca să dau zece sfaturi despre carieră“, glumește Martin Zmelik, cehul de 41 de ani care con-duce de mai puțin de un an operațiunile de pe piața locală ale companiei energetice CEZ. Prea tânăr, prea democrat și prea protector sunt atributele cu care s-a autocaracterizat Martin Zmelik la evenimentul „Meet the CEO“, la care a participat săptămâna trecută și la care a povestit despre provocările de a conduce un busi-ness de aproape jumătate de miliard de euro, a cărui strategie, cel puțin pe termen mediu, se axează pe con-solidare și pe calitatea serviciilor și nu pe investiții sau pe creștere agresivă.

Cu toate că e tânăr, Martin Zmelik a enumerat cele zece sfaturi, în care a vorbit despre strategia carierei, despre importanța experienței oamenilor de la care înveți, despre respect, despre importanța dezvoltării personale și a echilibrului între muncă, familie și prioritățile personale, despre cum să îți construiești o echipă puternică și, nu în ultimul rând, despre cum să nu devii îngâmfat și să rămâi cu picioarele pe pământ. 

Povestea CEZ pe piața locală a început în 2005, același an când Martin Zmelik, un tânăr manager de 31 de ani, primea responsabilitatea de a coordona businessul internațional al CEZ, cea mai mare companie de servicii energetice din Europa Centrală și de Est. „Sunt în această companie de zece ani, am început ca manager al portofoliului internațional al CEZ, deci la momentul achiziției din România (în 2004-2005) eram responsabil de punerea bazelor companiei și de administrarea a 15 piețe și 50 de companii ale grupului în regiune“, povestește Martin Zmelik despre începuturile sale la CEZ și despre cum s-a împrietenit cu industria energetică, un domeniu din care înțelegea, în primă fază, doar cifrele: „Eu vin dintr-un business plictisitor. Backgroundul meu este în finanțe. Pentru mine, faptul că am ajuns în energie a fost legat de experiența pe care o aveam în transformarea companiilor mari și pentru că aveam un background financiar solid“.

Înainte de a veni la CEZ, Zmelik a lucrat în domeniul financiar, IT și management de proiect la Komercni Banka și la Ceska Pojistovna (Komercni Banka este membră a Société Générale, iar Ceska Pojistovna este una dintre cele mai mari companii de asigurări din Republica Cehă). Din primii săi ani de muncă apreciază cel mai mult faptul că a lucrat cu oameni care au avut încredere în el: „M-a impulsionat mult în carieră directorul de la Ko-mercni Banka: la acea vreme aveam 23-24 de ani și m-a promovat ca head of controlling. Era o perioadă complicată pentru instituție, când banca a fost salvată de la faliment și a fost pusă pe baze noi pentru a fi pri-vatizată, ceea ce s-a și întâmplat. E important să ai încredere în oameni și faptul că am nimerit în mijlocul unei perioade turbulente a fost spre bine, pentru că am avut șansa să lucrez în restructurare și în turnaround man-agement, lucruri esențiale pentru cariera mea viitoare. A fost parte dintr-o combinație unică de țară în dezvoltare, schimbarea unei companii și procesul de vânzare a băncii, iar ulterior și cel de preluare – am lucrat și de partea cealaltă a baricadei, după vânzare“. CEO-ul CEZ descrie jobul perfect ca având trei laturi: „conținutul jobului („să îți construiești cariera prin ceea ce faci“), calitatea superiorului direct (“trebuie să împărtășiți vizi-unea“) și salariul („trebuie să te motiveze și să îți arate că ești un asset pentru companie“). Povestește că în CEZ a avut până acum trei șefi și că întotdeauna a considerat important să poată avea o discuție bazată pe argumente cu orice coleg de la orice nivel din companie.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună