Home Actualitate Cehii de la TESLA au ales Brăila pentru...
Actualitate

Cehii de la TESLA au ales Brăila pentru o fabrică de baterii pentru stocarea energiei de aproape 100 mil. euro

TESLA Energy Storage, companie înființată în iunie, dar care face parte din grupul cehesc TESLA, producător de echipamente energetice, inclusiv destinate stocării energiei, va demara anul viitor construcțiile la o fabrică de echipamente pentru stocarea energiei la Brăila.

Cehii de la TESLA au ales Brăila pentru o fabrică de baterii pentru stocarea energiei de aproape 100 mil. euro
Cehii de la TESLA au ales Brăila pentru o fabrică de baterii pentru stocarea energiei de aproape 100 mil. euro · Foto: Business Magazin

♦ Unitatea ar trebui finalizată anul viitor și va crea 200 de noi locuri de muncă. ♦ Suplimentar, grupul cehesc are în dezvoltare proiecte verzi de aproape 1,5 miliarde de euro în România.

TESLA Energy Storage, companie înființată în iunie, dar care face parte din grupul cehesc TESLA, producător de echipamente energetice, inclusiv destinate stocării energiei, va demara anul viitor construcțiile la o fabrică de echipamente pentru stocarea energiei la Brăila.

Investiția se va ridica la 450 de milioane de lei, fiind susținută printr-un ajutor de stat de 200 de milioane de lei. Brăila este unul dintre cele mai vânate județe din România de noul val de investitori în energie verde, potrivit unei centralizări realizate de ZF, sistemele de stocare care vor fi produse de TESLA Energy Storage fiind destinate inclusiv parcurilor eoliene și solare.

„Am ales acest loc (Brăila) cu multă grijă pentru că îndeplinea mai multe criterii: proximitatea față de portul Constanța, zona liberă, profilul industrial al zonei și dez­voltările semnificative pe zona de energie verde“, a de­clarat Dusan Lichardus, cofondator și președintele con­siliului de administrație al grupului TESLA din Cehia.

Unitatea de producție va realiza în principal sisteme de stocare a energiei pentru consumatorii industriali și pentru proiectele mari de energie solară și eoliană. Totodată, fabrica va produce și module de baterii destinate segmentului rezidențial, dar și module pentru industria auto.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună