Cea mai puternică economie din Europa tremură din toate încheieturile: Producția industrială din Germania scade cu 1,9%, în timp ce estimările arătau creștere
Producția industrială din Germania a scăzut neașteptat în luna noiembrie aruncând întreaga economie nemțească în pragul recesiunii tehnice la finalul anului trecut, potrivit Bloomberg.
Scăderea de 1,9% din noiembrie a venit după un declin de 0,8% înregistrat în luna octombrie, înregistrând astfel una dintre cele mai slabe perioade din ultimii ani pentru cea mai mare economie din Europa.
Declinul din luna noiembrie a fost condus de bunurile de consum și de energie. Producția a scăzut cu 4,7% de la an la an, cea mai mare scădere din 2009 până în prezent.
În timp de datele cu privire la performanța industrială sunt volatile în cele mai multe cazuri, mai mulți indicatori arată o economie slăbită în T4, amplificând astfel temerile cu privire la viitorul economic al țării și al continentului.
Vremea rea de la sfârșitul anului a încurcat activitatea unor companii, în timp ce tensiunile comerciale globale au slăbit exporturile, iar încrederea în mediul de business s-a deteriorat.
Cu toate acestea, Bundesbank se agață în continuare de predicția lor inițială, conform căreia economia a avut „o creștere destul de puternică” anul trecut.