Cea mai mare provocare: să hrănești șapte miliarde de oameni (GALERIE FOTO) · Foto: Business Magazin
În timp ce mulți oameni au o viață mai lungă și mai sănătoasă, prăpastia dintre săraci și bogați se adâncește în anumite regiuni, iar milioane de locuitori devin tot mai vulnerabili în fața lipsei apei și mâncării. Mai există, desigur, și problema legată de mediul înconjurător, incluzând poluarea, deversarea apelor reziduale sau folosirea resurselor neregenerabile. Grâul, orezul și porumbul înseamnă trei sferturi din întreaga producție mondială de cereale. Nu e de mirare că impactul celor șapte miliarde asupra planetei nu mai poate fi trecut cu vederea.