Cea mai mare inițiativă împotriva poluării: Uniunea Europeană vrea ca emisiile să ajungă la zero până în 2050
Când a fost semnat Tratatul de la Paris în 2015, obiectivul a fost lupta împotriva schimbărilor climatice. Ambiția principală a fost cea de a menține temperatura medie globală mai jos de două grade Celsius și fiecare țară dezvoltată s-a implicat,…
Când a fost semnat Tratatul de la Paris în 2015, obiectivul a fost lupta împotriva schimbărilor climatice.
Ambiția principală a fost cea de a menține temperatura medie globală mai jos de două grade Celsius și fiecare țară dezvoltată s-a implicat, inclusiv Statele Unite, care nu poate părăsi acordul mai devreme de 2020, indiferent de dorințele lui Donald Trump, potrivit Quartz.
Totuși, în ciuda progresului, Națiunile Unite au transmis anul trecut că majoritatea țărilor sunt în urmă cu planurile de a reduce emisiile.
Când lumea a ajuns la un nou record al efectului de seră, anul trecut, actorii care au semnat la Paris în 2015 au realizat că dacă nu setează obiective mai ambițioase, temperatura medie în lume va depăși două grade Celsius ceea ce ar putea duce la o catastrofă climatică.
Uniunea Europeană, care este al treilea cel mai mare emitent de noxe din lume, își setează un scop ambițios. Miguel Arias Canete, cel care conduce divizia pentru climă din cadrul structurii europene, a anunțat în cadrul unei postări pe blogul personal că UE vrea ca emisiile să ajungă la zero până în 2050.
Această țintă a fost susținută deja de Parlamentul European, iar UE va lansa o serie de consultații publice în următoarele săptămâni.
Dacă UE reușește să își ia acest angajament, ar fi una dintre cele mai mari inițiative împotriva poluării din istoria omenirii.
Deși mai multe țări mici atât din UE, cât și din afara structurii, și-au impus acest scop, Uniunea Europeană ar fi cel mai mare emitent care a luat această decizie până acum.