Home Actualitate Cea mai mare economie din Europa pe marg...
Actualitate

Cea mai mare economie din Europa pe marginea prăpastie. Cum poate Germania să intre în recesiune tehnică

Scăderea înregistrată de sectorul producției din Germania s-a accentuat în iulie, riscând că genereze, în următoarele luni, recesiune tehnică în cea mai mare economie din Europa, arată date citate de agenția de presă Reuters.

Cea mai mare economie din Europa pe marginea prăpastie. Cum poate Germania să intre în recesiune tehnică
Cea mai mare economie din Europa pe marginea prăpastie. Cum poate Germania să intre în recesiune tehnică · Foto: Business Magazin

Indicele privind achizițiile pe luna iulie, realizat de firma de consultanță financiară IHS Markit prin analizarea datelor din sectoarele producției și serviciilor (reprezentând mai mult de două-treimi din economia Germaniei), a scăzut de la 52,6 puncte la 51,4. Scăderea a fost generată în principal de datele înregistrate în sectorul producției, care au scăzut de la 45,0 la 43,1 puncte.

“Starea de sănătate a sectorului german al producției a mers din rău spre mai rău în iulie”, a declarat Phil Smith, senior economist la IHS Markit. Smith a argumentat că exporturile s-au redus semnificativ, fiind cea mai mare scădere a comenzilor din ultimul deceniu.

“Industria auto este sectorul de afaceri supus celor mai mari presiuni”, a declarat un alt analist de la IHS Markit, Chris Williamson, enumerând, printre cauze, disputele comerciale internaționale, criza Brexit și scăderea cererii pentru automobile germane.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună