Ce vrea să facă Bruxelles-ul cu România. „Apariția Europei cu două viteze ar da senzația că am fost tot timpul mințiți”
Principiul „Europei cercurilor concentrice“ prinde contur, după ce ieri Franța și Germania au anunțat că susțin proiectul anunțat miercuri de președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, a cărui linie de forță este împărțirea Europei în „zone” diferite de integrare - celebrul concept al „Europei cu două viteze”. România va fi pe o orbită marginală, dacă proiectul devine funcțional.
„Proiectul unei Europe cu două viteze este deosebit de frustrant. Realizarea lui ar da senzația că am fost mințiți tot timpul. Spun asta pentru că ideea aderării României a avut drept fundament să importăm instituțiile europene. Ne-am dorit nu portofelul european, ci instituții ca în Vest, spitale ca în Vest, ne-am dorit să ne simțim cetățeni europeni. Când am fost primiți în Uniune, ei știau la ce nivel suntem.
Ni s-au fixat obiective de etapă – între care realizarea unor privatizări, ca să dau un singur exemplu. Nu că privatizările nu sunt bune. Dar unele s-au făcut sub presiune, neținându-se cont de condițiile de piață, pentru a ne încadra în obiectivele de etapă. Au fost situații în care, în transformarea economiei noastre, ei și companiile lor au fost avantajați. Dar noi am mers înainte ca să «ne încadrăm» în obiectivele de etapă.
Citește continuarea pe www.zf.ro