Home Actualitate Ce trebuie să faci înainte să-ți deschiz...
Actualitate

Ce trebuie să faci înainte să-ți deschizi un restaurant, bar, pizzerie, fast-food sau alte tipuri de unități de alimentație publică

Acest ghid conține informații cu caracter public și nu substituie sub nicio formă prerogativele altor instituții cu competențe în domeniu și totodată specificăm în mod expres faptul că informația cuprinsă în acesta nu reprezintă activitate de consultață juridică. Datorită deselor…

Acest ghid conține informații cu caracter public și nu substituie sub nicio formă prerogativele altor instituții cu competențe în domeniu și totodată specificăm în mod expres faptul că informația cuprinsă în acesta nu reprezintă activitate de consultață juridică. Datorită deselor schimbări legislative, este posibil ca în decursul unei perioade de timp de la redactarea acestuia, unele informații să nu mai fie de actualitate, astfel încât este recomandat oricărei persoane care se informează din această lucrare, să verifice ulterior în ce măsură informațiile respective și-au păstrat autenticitatea în timp.        

       Această lucrare reprezintă o versiune îmbunătățită a celei editate inițial în luna octombrie 2015, parcurgerea acestuia oferă cititorului posibilitatea formării unei imagini de ansamblu asupra ceea ce înseamnă un business în acest domeniu de activitate, începând de la cunoașterea unor noțiuni de bază, încadrarea corectă în grupa CAEN corespunzătoare a  activităților ce pot fi asimilate atât comerțului cât și alimentației publice, calificări necesare și  modalitățile de dobândire a acestora, forme de organizare, avize, autorizații și alte obligații prevăzute de normele legale în vigoare. Lucrarea este foarte utilă și business-urilor reprezentate de acele covrigării, patiserii, gogoșerii, simigerii, amplasate de regulă pe artere intens circulate și  care în funcție de condițiile de defășurare sunt asimilate fie comerțului, fie alimentației publice ( situație dezbătută de altfel în cadrul lucrării), antreprenorii din acest domeniu de activitate regăsind în acest ghid o gamă largă de informații utile.

Pentru început, este necesar să înțelegem ce înseamnă o unitate  de alimentație publică precum și ce tipuri de activități se încadrează în codurile CAEN :  5610 – Restaurante ; 5630 – Baruri.

     Conform legislației aplicabile în domeniu, unitățile de alimentație publică se pot clasifica în două mari categorii:
1. Unități de alimentație publică incluse în structurile de primire turistice, reglementate de prevederile O.G. nr.58/1998, privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare. În această categorie se includ restaurantele indiferent de tipul acestora, baruri, cofetării, patiserii, unități de tip fast-food, amplasate în stațiuni turistice și care fie  funcționează ca unități de sine stătătoare, fie în cadrul unor structuri cu funcțiuni de cazare, se supun unei proceduri de clasificare în funcție de caracteristicile constructive, de dotările și serviciile prestate, în conformitate cu prevederile H.G. nr.1267/2010, privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, cu modificările și completările ulterioare.

2. Unități de alimentație publică, altele decât cele incluse în structurile de primire turistice,  reglementate de prevederile cuprinse în H.G. nr.843/1999, privind încadrarea pe tipuri a unităților de alimentație publică, neincluse în structurile de primire turistice.
   
      Astfel  în conformitate cu prevederile cuprinse în Anexa la H.G. nr.843/1999, ca regulă generală, unitatea de alimentație publică reprezintă localul public în care se servesc preparate culinare, produse de cofetărie-patiserie, băuturi, caracterizându-se prin aceea ca în cadrul lui se îmbină activitatea de pregătire/preparare cu activitatea de comercializare, însoțită de servicii specifice care asigură consumul acestora pe loc. Conform acestui act normativ, acestea se clasifică pe tipuri de unități de alimentație publică, dintre care  le vom menționa pe cele mai des întâlnite în rețeaua comercială și anume:

• Restaurant clasic – unitate de alimentație publică în care consumatorii sunt serviți cu un variat sortiment de preparate culinare de cofetărie-patiserie, cafea, băuturi etc. Pentru crearea unei atmosfere recreative se pot oferi programe artistice sau alte mijloace de distracție. Personalul de producție și de servire are o calificare de profil.
• Restaurant cu specific – unitate de alimentație publică care prin amenajări, dotări, ținuta lucrătorilor și preparatele culinare oferite corespunde unui specific local, regional, național (restaurant “românesc”, “moldovenesc”, “dobrogean”, “bănățean” etc.) sau reprezintă unități tradiționale – han, cramă, colibă, șură etc.
• Pizzerie – unitate specializată care oferă, cu preponderență, sortimente de pizza și de paste făinoase. Suplimentar se pot oferi gustări, salate, produse de patiserie și sortiment variat de băuturi, cu preponderență slab alcoolizate.
• Bar – unitate de alimentație publică cu program de zi sau de noapte în care se desfac băuturi alcoolice și nealcoolice, un sortiment restrâns de produse culinare. Cadrul ambiental este completat cu program artistic, audiții muzicale, jocuri electronice și video. Aceasata categorie cuprinde si Disco-bar, Video-bar, Discotecă, Cafe-bar, Cafenea.
• Fast-Food – unitate care propune clientelei sale, în principal tineri, o servire rapidă de produse, la prețuri unitare. Oferta de produse se reduce la un sortiment limitat și standardizat, de regulă bazat pe un singur produs de bază și este prezentată de obicei pe panouri luminoase. Preparatele sunt preluate de clienți la casa în momentul plății și consumate pe loc sau în afara unității. Produsele sunt oferite în inventar de servire de unică folosință.
• Unități tip cofetărie, patiserie –  sunt unități de alimentație publică care oferă consumatorilor preparate de cofetărie-patiserie produse în laboratoarele proprii sau în laboratoarele altor unități de profil, biscuiți și produse zaharoase ale producătorilor specializați, băuturi nealcoolice, cafea, ceai, fructe, produse specifice micului dejun, precum și diferite sortimente de băuturi fine pentru consum la domiciliu. Majoritatea unităților de acest tip, pe lângă asigurarea condițiilor pentru consumul pe loc, vând și produse pentru consum la domiciliu.
   
       Conform Ordinului nr.337/2007, privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN,  grupele/clasele de activități, prevăzute în cadrul acestui act normativ,   care  includ activități de alimentație, sunt următoarele:

Pentru  alimentație publică:

•  5610 – Restaurante, aici fiind incluse activități precum: restaurant,  bufete expres, restaurant fast – food, pizzerie, unități de alimentație care servesc pentru acasă, vânzători ambulanți la tonete de înghețată, cărucioare mobile care vând mâncare, prepararea hranei la standuri în piețe.
•  5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, incluzând: baruri, bodega, saloane de servit cocktail-uri, discoteci (unde servirea băuturilor este predominantă), berării, cafenele, baruri care servesc sucuri de fructe, standuri mobile de vânzare a băuturilor.

Pentru alimentație colectivă:
•  5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente – această clasă include asigurarea serviciilor de alimentație bazate pe aranjamente contractuale cu clientul, în locația specificată de acesta în vederea organizării unui eveniment.
• 5629 – Alte activități de alimentație n.c.a. – include:
• furnizori de servicii de alimentație pentru contractori (diverse companii)
• activitatea unităților de alimentație concesionate în cadrul bazelor sportive și al unităților similare
• activitatea cantinelor sau bufetelor ( de ex. pentru fabrici, birouri, spitale sau școli) pe bază de concesionare.

Vedeți aici ghidul complet privind deschiderea unui restaurant, bar, pizzerie, fast-food sau altor tipuri de unități de alimentație publică

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună