Ce poti păți dacă găsești un portofel pe strada și nu îl duci la poliție
Persoanele care-și însușesc bunuri găsite sau ajunse din eroare în posesia lor și nu le predau autorităților sau persoanelor care le-au pierdut, riscă închisoarea de la o lună la trei luni sau amendă. La data de 25 octombrie a.c., o…
Persoanele care-și însușesc bunuri găsite sau ajunse din eroare în posesia lor și nu le predau autorităților sau persoanelor care le-au pierdut, riscă închisoarea de la o lună la trei luni sau amendă.
La data de 25 octombrie a.c., o tânără de 27 de ani, din Vadu Izei, a sesizat poliția cu privire la faptul că persoane necunoscute și-au însușit portofelul în care avea actul de identitate, 700 de euro, 200 de lei și un telefon mobil, pierdute în fața imobilului în care locuiește.
Ea a declarat că portofelul și telefonul i-au căzut în timp ce încerca să-și așeze copilul pe bancheta din spate a autoturismului, iar după aproximativ două minute, când și-a dat seama că-i lipsesc, a revenit în acel loc dar nu le-a mai găsit.
Polițiștii au demarat activități de cercetare și investigare în vederea identificării persoanei care și-a însușit bunurile și recuperării acestora.
La două zile de la semnalarea faptei, la sediul poliției s-a prezentat un bărbat de 42 de ani din localitate, care a predat telefonul și 640 de euro, declarând că le-a găsit în curtea locuinței sale. Acestea au fost restituite persoanei vătămate, scrie jurnalmm.ro