Ce medicament a fost retras din farmaciile din întreaga lume. Milioane de români l-au consumat cel puțin o dată
Producătorul medicamentului, compania franceză Bristol-Myers Squibb, a descoperit un lot cu încărcătură microbiană. 800.000 de cutii au fost oprite de la comercializare.
Medicamentul Fervex a fost retras din farmacii, după ce producătorul francez a descoperit un lot cu încărcătură microbiană, Agenția Europeană a Medicamentului hotărând retragerea de la vânzare a tututor formelor aflate pe piață, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, președintele ANM, Marius Savu.
Producătorul medicamentului, compania franceză Bristol-Myers Squibb, a descoperit un lot cu încărcătură microbiană, respectiv Fervex cu aromă de zmeură, pentru care a cerut retragerea de pe piață, ca măsură de precauție, a spus președintele Agenției Naționale a Medicamentului (ANM), Marius Savu.
Ulterior, Agenția Europeană a Medicamentului a hotărât retragerea de la comercializare a tuturor formelor de Fervex granule pentru adulți și copii, nu numai a celor cu aromă de zmeură, a precizat Marius Savu. Marius Savu a precizat că medicamentul Fervex cu aromă de zmeură nu se comercializează în România, dar în urma deciziei Agenției Europene a Medicamentului, Fervex a fost retras de la vânzare în toate variantele comercializate.”Retragerea a fost extinsă ca o măsură de precauție deoarece produsele menționate mai sus sunt similare cu Fervex Raspbery aromă de zmeură. Datele colectate până în momentul de față sugerează că zahărul (sucroza) folosit în compoziția acestor produse este sursa prezenței microbiene. Prin urmare, datorită unor măsuri de precauție extremă, Bristol-Myers Squibb retrage de pe piață aceste produse care au aceeași sursă de zahăr (sucroză)”, precizează Bristol-Myers Squibb într-o declarație transmisă MEDIAFAX.
“Au fost identificate în piață 800.000 de cutii de Fervex. Acestea au fost oprite de la comercializare”, a spus președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM).
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro