CE: Elveția va trimite anual statelor membre date despre conturile deținute de rezidenții UE. Astfel, nu vor mai putea fi ascunse veniturile nedeclarate
Comisia Europeană (CE) și Elveția au ajuns joi la un acord care presupune furnizarea de informații privind conturile deținute de rezidenții statelor membre UE în Elveția începând cu anul 2018, ca măsură menită să susțină combaterea evaziunii fiscale.
Fiecare stat membru va primi anual numele, adresele, numerele de identificare și datele de naștere ale rezidenților săi care dețin conturi în Elveția. De asemenea, autoritățile elvețiene vor prezenta fiecărui stat UE informații financiare extinse despre conturile respectivelor persoane, se arată într-un comunicat al CE.
Astfel, rezidenții UE nu vor mai putea să-și ascundă veniturile nedeclarate în conturi bancare în Elveția, pentru a putea evita plata taxelor.
“Facem un pas decisiv spre transparența fiscală totală între Elveția și Uniunea Europeană. Sunt încrezător în faptul că și celelalte state vecine ale UE vor urma același proces. Această transparență este vitală pentru a ne asigura că fiecare țară poate colecta veniturile cuvenite din taxe”, a declarat Pierre Moscovici, comisarul pentru Afaceri economice și financiare, impozitare și vămi.
Acordul dintre Elveția și Comisia Europeană urmează să fie semnat după aprobarea sa de către Consiliul UE și guvernul elvețian. CE estimează că cele două instituții vor aviza favorabil înțelegerea până în vară.