Ce destinații exotice îi fascinează pe români - GALERIE FOTO
300.000 de români își permit să plătească anual peste 2.000 de euro pentru vacanțe, iar agenția de turism de tip butic Eturia are 2.500 de clienți fideli. În trei ani, numărul lor va ajunge la 6.000, iar antreprenorul Sorin Stoica spune că acesta ar fi volumul optim pentru afacerea sa. Ce destinații exotice preferă românii?
“Am fost de curând la un hotel din Cambodgia unde proprietarul a venit la masă să ne cunoaștem, să discutăm. Vânduse un alt hotel către o rețea internațională, iar între cele două nu există asemănare”, spune Sorin Stoica, proprietarul Eturia. Întocmai la fel, țintește ca agenția de turism pe care o are, de tip butic, să nu depășească un prag maxim de clienți. Poate părea paradoxal să nu-ți dorești „prea mulți„ clienți, mai cu seamă într-o perioadă în care firmele încearcă în fel și chip să-și atragă cumpărători, dar antreprenorul are și argumente. „Între 4.000 și 6.000 de clienți este intervalul în care putem face profit suficient, dar putem și să avem putere de negociere cu hotelierii și cu operatorii aerieni, dar să avem și o relație cu clienții.”
În opinia antreprenorului, orice afacere de profil are două variante: fie crește foarte mult până ajunge la nivelul de tour operator, fie se specializează pe o nișă. Iar Stoica își dorește ca firma sa să dezvolte relații cu clienți stabili, chiar dacă în cazul unora volumul de muncă este mult mai mare decât pentru vacanțe predefinite. „Avem un client fidel, de șase ani, care a mers cu noi în India, China, Peru și Africa de Sud, iar apoi ne-a spus cu 7-8 luni înainte de vacanță: atât este bugetul și îmi doresc destinația X. A trebuit să vânez oferte speciale de bilete de avion, dar am reușit să-i facem un pachet personalizat în bugetul său, mai mic decât putem vinde de obicei.”
De fapt, cele mai multe dintre vacanțele pe care le vinde Eturia sunt modelate după dorințele specifice ale turiștilor. În cei șase ani de activitate, firma a vândut peste 10.000 de vacanțe tailor-made, având ca destinații 150 de țări. Pe acest principiu a fost practic inventată agenția – pentru pachete personalizate de vacanță, numite Signature, care acum reprezintă 60% din vânzări. Diferența se realizează prin așa-numitele pachete Best Deal, care sunt predefinite, iar Stoica spune că Eturia are la acest capitol prețuri imbatabile. „70% dintre plecările din România spre Peru sunt clienți de-ai noștri„, dă el un exemplu, dar situația este similară și pentru alte destinații exotice precum Cambodgia, Vietnam, China sau Laos. 1.350 de euro de persoană costă, de pildă, un circuit de zece zile în China, iar prețul include biletul de avion cu zbor de linie, taxe de aeroport, asigurarea de călătorie, șapte nopți cazare, șapte mese mic dejun, vizita la Beijing, Marele Zid Chinezesc, Shanghai și Xian.
În cazul vacanțelor din catalogul Best Deal, perioadele sunt predefinite și clienții trebuie să-și adapteze programul; avantajul fiind însă că prețul este bătut în cuie, adeseori fiind chiar puțin mai mic decât cel listat, și include toate taxele, chiar și pe cele de aeroport. Pentru cei care doresc călătorii în varianta Signature, prețul urcă sensibil, principala diferență datorându-se biletelor de avion. „Investim foarte mult în cele circa 2.000 de bilete de avion pe care le cumpărăm cu un an înainte pentru a avea tarife competitive. Dacă însă un client dorește o destinație anume cu plecare în timp scurt, nu putem garanta un tarif pentru că biletul de avion poate fi și cu 500 de euro mai scump„, explică Stoica, care argumentează că anul trecut agenția sa a vândut cele mai multe bilete pe Qatar Airlines dintre toate firmele de profil autohtone. „Riscăm, pentru că blocăm mulți bani, dar o facem cu cap.” Tot el spune că trei sferturi dintre clienții Eturia sunt fideli, fiind de regulă vorba de antreprenori și angajați în multinaționale. De fapt, Capitala înseamnă cam 40% din volumele Eturia, Ardealului îi revin 30 de procente, iar diferența se împarte între celelalte regiuni geografice ale țării.
