Ce au făcut în România trei dintre cei mai puternici oameni de afaceri din lume
În trei zile ale săptămânii trecute, trei executivi de rang înalt au vizitat România: Nicandro Durante, chief executive al British American Tobacco, Muhtar Kent, președinte și CEO al The Coca-Cola Company, și Levent Çakiroğlu, președinte al diviziei bunuri de folosință îndelungată a Koç Holding și CEO la Arçelik group. Filialele locale ale celor trei companii sunt sau vor deveni baze de export pe…
IN TREI ZILE ALE SĂPTĂMÂNII TRECUTE, MARȚI, MIERCURI ȘI JOI, CEI TREI ȘEFI DE COMPANII AU VENIT ÎN ROMÂNIA. Doi dintre ei – Muhtar Kent și Levent Çakiroǧlu – au participat la inaugurarea unor investiții în fabricile de la Ploiești și, respectiv, Găești. Prezența lui Nicandro Durante la București a fost discretă, iar până la închiderea ediției reprezentanții companiei nu au făcut niciun comentariu pe marginea venirii sale în România. Coca-Cola și British American Tobacco în schimb și-au pregătit rute pentru vizite ale șefilor supremi.
Săptămâna trecută, marți, în magazinele din zona Promenada, în Capitală, s-a plimbat Muhtar Kent, președinte și CEO al The Coca-Cola Company, o companie cu o cifră de afaceri anuală de 48 de miliarde de dolari (peste 34 de miliarde de euro). Iar miercuri magazinele din zona Aerogării din București au fost vizitate de Nicandro Durante, Chief Executive al British American Tobacco, care coordonează afaceri de peste 53 de miliarde de euro în 2012.
SEFUL COCA-COLA A PARTICIPAT LA INAUGURAREA UNEI INVESTIȚII DE 22 DE MILIOANE DE EURO ÎN FABRICA DE LA PLOIEȘTI A ÎMBUTELIATORULUI DE PE PIAȚA LOCALĂ, CCHBC. El a ținut un scurt discurs dar nu a dorit să răspundă întrebărilor jurnaliștilor prezenți la eveniment. A precizat totuși că produsele de pe noua linie de îmbuteliere vor merge și către export, țintind peste 100 de milioane de consumatori. La eveniment a fost prezent și CEO-ul Coca-Cola HBC AG, Dimitris Lois.
Exportul are deja o pondere mare în activitatea fabricii deținute de British American Tobacco, tot la Ploiești. Mike Edwards, directorul fabricii, spunea recent pentru Business Magazin că până la sfârșitul acestui an va fi finalizată investiția de 40 de milioane de euro pentru extinderea fabricii, iar volumele exportate ar urma astfel să crească de la 46% la circa 60%. Din cele circa 50 de fabrici pe care le are BAT în întreaga lume, doar 17 exportă mai mult decât se consumă pe plan local, explică Edwards contextul.
O PONDERE A EXPORTURILOR ȘI MAI MARE O ARE ÎNSĂ FABRICA ARCTIC DE LA GĂEȘTI. 85% din producție merge peste hotare, spre țări ca Turcia, Polonia, Spania, Franța, Germania și Africa de Sud. Iar procentul va crește și mai mult, pentru că a fost inaugurată o investiție de 23,9 milioane de euro într-o nouă linie de producție. Capacitatea de producție va crește cu 25%, Arctic fiind deja „cel mai mare producător de frigidere din Europa„, spune Levent Çakiroǧlu, președinte al Diviziei Bunuri de Folosință Îndelungată a Koç Holding și CEO la Arçelik Group.
„Investiția noastră de la Găești este una dintre cele mai importante„, afirmă Çakiroǧlu, care precizează că grupul investește în fiecare an în cele 14 fabrici pe care le are în Turcia, Rusia, România, China și Africa de Sud. „Permanent investim în fabricile noastre, pentru creșterea capacității de producție, pentru diversificarea modelelor produse sau, câteodată, pentru a face o schimbare mare, cum e cazul fabricilor pe care le cumpărăm și le retehnologizăm.„