Ce ar face CEO-ul CEZ dacă s-ar întoarce în timp, înainte de investiția de peste 1 mld. euro în Cogealac-Fântânele?
Martin Zmelik, CEO-ul CEZ, a spus în cadrul unui eveniment Meet the CEO organizat de Business Magazin că intrarea într-o afacere cu subvenții de la stat într-un mediu atât de imprevizibil precum cel de aici ar fi sub semnul întrebării. „Fără schimbările de peste noapte care s-au întâmplat aici, ar fi în continuare o investiție foarte bună, foarte solidă, foarte verde și foarte modernă, ce ar pune…
Chiar dacă România era la vremea aceea în top din punctul de vedere al dezvoltărilor făcute în direcția energiei regenerabile, sistemul era, potrivit lui Zmelik, unul defect de la început. Mulți investitori de atunci aveau o viziune pe termen scurt și dezvoltaseră această oportunitate în condițiile de atunci ale pieței. „Mediul era supraestimat, era normal ca o reacție să vină; dar modul în care a fost gestionată această dezvoltare a fost ca o moarte subită pentru toată lumea. Totodată a afectat mult sistemul bancar, care finanța domeniul la vremea respectivă.” Conchide totuși: „Per ansamblu, a fost o decizie bună în ce privește tehnologia, investiția, dar în termeni de previzibilitate credeam că știm mediul de aici, era deja al cincilea an al nostru aici, credeam că știm ce pot face legislația și instituțiile reglementatoare aici, dar a fost ceva neașteptat, a fost greu să reacționăm. Astfel că, prin prisma acestei experiențe, nu aș mai face o astfel de investiție niciodată; țara, în general, a pierdut mult din credibilitate. Nu contest decizia, dar modul în care a fost făcută a fost departe de un mediu de afaceri standard. După această experiență, nu aș face nicio investiție majoră în regenerabile.”