Home Actualitate Ce a pățit CEO-ul care a concediat 900 d...
Actualitate

Ce a pățit CEO-ul care a concediat 900 de oameni într-un apel de 79 de secunde și ce decizii a luat compania pe care a condus-o?

Compania americană Better Home & Finance a cerut unei instanțe din SUA să îl împiedice pe fostul CEO Vishal Garg să încerce să obțină sprijinul acționarilor pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile, escaladând astfel conflictul izbucnit după…

Ce a pățit CEO-ul care a concediat 900 de oameni într-un apel de 79 de secunde și ce decizii a luat compania pe care a condus-o?
Ce a pățit CEO-ul care a concediat 900 de oameni într-un apel de 79 de secunde și ce decizii a luat compania pe care a condus-o? · Foto: Business Magazin

Compania americană Better Home & Finance a cerut unei instanțe din SUA să îl împiedice pe fostul CEO Vishal Garg să încerce să obțină sprijinul acționarilor pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile, escaladând astfel conflictul izbucnit după ce firma de tehnologie pentru industria creditelor ipotecare l-a înlăturat din funcția de CEO la începutul acestei luni, scrie platforma timesofindia.com.

Într-o plângere depusă la Tribunalul Districtual pentru Districtul de Sud al New Yorkului, Better Home îl acuză pe Garg că ar fi încălcat legislația federală privind valorile mobiliare, încercând să obțină sprijinul acționarilor pentru a reveni în funcție și făcând declarații înșelătoare.

Potrivit unui articol publicat de Fortune, compania cere, de asemenea, instanței să anuleze orice aprobare din partea acționarilor pe care Garg ar fi reușit deja să o obțină.

Vishal Garg a ajuns în atenția presei în 2021, după ce a concediat 900 de angajați în timpul unui apel video.

De ce vrea Better Home ca fostul CEO Vishal Garg să fie blocat?

Consiliul de administrație al Better Home a votat în unanimitate, fără participarea lui Vishal Garg, pentru înlăturarea acestuia din funcția de CEO pe 3 august.

Compania a invocat pierderile nete de peste 1,5 miliarde de dolari înregistrate din 2022 și scăderea cu peste 90% a prețului acțiunilor în perioada în care Garg s-a aflat la conducerea companiei.

După demiterea sa, Garg a lansat ceea ce Better Home a descris în plângerea depusă în instanță drept o „campanie de represalii”.

Pe 10 august, Garg a trimis o scrisoare consiliului de administrație al companiei în care a cerut demisia imediată a tuturor membrilor boardului. El a mai afirmat că a format un „grup de acționari îngrijorați”, cu scopul de a-l ajuta să revină în funcția de CEO. În plângerea sa, Better Home susține că Vishal Garg a încercat să obțină sprijinul acționarilor prin comunicate de presă, mesaje text, postări pe rețelele sociale și un interviu acordat Bloomberg. Compania mai susține că Garg ar fi declarat că „a obținut deja 52%” din voturile acționarilor, fără să depună la Securities and Exchange Commission (SEC) documentele obligatorii pentru solicitarea voturilor prin procură.

Better Home cere instanței să îi interzică lui Garg să solicite sprijinul acționarilor timp de cel puțin 30 de zile și să anuleze orice aprobare din partea acestora pe care ar fi obținut-o deja. Așa cum am menționat anterior, Vishal Garg a fost înlăturat din funcția de CEO la începutul acestei luni, după ce Daniel Lewis s-a alăturat consiliului de administrație al Better Home și a fost numit CEO. De atunci, Garg a cerut boardului să revină asupra deciziei și să îl reinstaleze în funcție.

El s-a oferit inclusiv să lucreze pentru un salariu de 1 dolar pe an, până când compania va reveni pe profit, moment în care, spune el, ar urma să se retragă.
„Este o recunoaștere a faptului că fac asta de zece ani, dar execuția nu a fost perfectă”, a declarat Garg într-un interviu. „Sper ca situația să se rezolve. Cred că Better are în continuare un viitor foarte bun.” Garg susține că înlăturarea sa a venit într-un moment în care compania lucra la o posibilă redresare. El mai afirmă că unii investitori l-au contactat după demitere și i-au spus că își doresc revenirea lui.

Apelul de 79 de secunde pe Zoom care l-a făcut „celebru” pe Vishal Garg

Vishal Garg este cunoscut mai ales pentru concedierea în masă din 2021, când a dat afară aproximativ 900 de angajați în timpul unui apel pe Zoom care a durat doar 79 de secunde. Incidentul a atras atenția presei din întreaga lume și i-a afectat reputația. Ulterior, Garg i-a descris pe angajați drept „leneși”. Compania anunțase anterior că acesta a fost trimis în concediu după valul de concedieri.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună