Actualitate
CC a cerut Guvernului, până în 31 august, listele actualizate în baza cărora a organizat referendumul
Curtea Constituțională a anunțat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menționând că a primit date "contradictorii" privind listele electorale permanente și că a cerut Guvernului ca până la 31 august să să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.
“În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis amânarea pronunțării unei hotărâri cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie pentru demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu, și pentru confirmarea rezultatelor referendumului, pentru data de 12 septembrie 2012”, precizează Curtea în comunicatul de presă de la finalul dezbaterilor de joi.
Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună