CBRE: 15 tranzacții mari cu terenuri au avut loc în primele 6 luni, în valoare de peste 50 milioane de euro
Numărul tranzacțiilor cu terenuri pentru dezvoltări imobiliare, spații de retail și de producție a crescut în acest an, înregistrându-se 15 tranzacții mari, totalizând 630.000 de metri pătrați, pentru care s-au plătit peste 50 milioane euro, potrivit companiei de consultanță imobiliară CBRE.
“Comparativ cu tranzacțiile care au vizat proiecte imobiliare, numărul și volumul tranzacțiilor cu terenuri sunt în creștere. Au fost înregistrate 15 tranzacții mari cu terenuri, în toate zonele din România, care au cumulat o suprafață de 630.000 de metri pătrați”, se arată într-un studiu al CBRE.
Reprezentanții CBRE au declarat pentru MEDIAFAX că valoarea tranzacțiilor cu cele 15 terenuri tranzacționate depășește 50 de milioane de euro, menționând că nu în toate cazurile au fost făcute publice prețul de vânzare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro