Cazul avionului ultraușor prăbușit în Maramureș: Anchetatorii iau în calcul toate variantele - defecțiune tehnică, eroare de pilotaj și condiții meteo
Ancheta în cazul avionului ultraușor prăbușit în Maramureș a fost preluată de Parchetul Curții de Apel Cluj și specialiști ai Centrului de Investigare pentru Securitatea Aviației Civile (CIAS), anchetatorii luând în calcul toate variantele - defecțiune tehnică, eroare de pilotaj și condiții meteo.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Maramureș, Dumitrița Rus, a declarat corespondentului MEDIAFAX că ancheta în cazul prăbușirii avionului ultraușor la Copalnic Mănăștur, soldată cu decesul pilotului și rănirea gravă a pasagerului, a fost preluată, duminică dimineață, de procurori de la Parchetul Curții de Apel Cluj.
În paralel cu cercetarea procurorilor, specialiștii Centrului de Investigare pentru Securitatea Aviației Civile (CIAS) au început o anchetă la locul prăbușirii avionului.
Potrivit investigatorului CIAS Eugen Suciu, epava avionului va fi ridicată de la locul prăbușirii și transportată într-un hangar la București, unde “va fi analizată bucată cu bucată”.
“Căutam fiecare probă, o fotografiem, o filmăm, facem o schiță a accidentului, ca sa putem ridica epava. Ulterior, epava va fi transportată la un loc hotărât de CIAS, avem un hangar la dispoziție la București. Din nefericire, această aeronavă nu are zborul înregistrat, așa că va trebui să presupunem ce s-a întâmplat. Nu putem utiliza date obiective, trebuie să ne bazăm pe datele martorilor. Din nefericire, avem o victimă decedată, pilotul, dar din fericire avem un martor ok, pasagerul, care ne va spune ce s-a întâmplat”, a declarat, la locul accidentului, Eugen Suciu.
Suciu a precizat că la ora actuală anchetatorii iau în calcul toate variantele, de la o defecțiune tehnică, până la eroare de pilotaj și condiții meteo și se va reconstitui ultima fază a zborului.
“Ancheta este una dificilă, vom analiza toată epava, iar acest lucru poate dura un an, doi, cât e necesar. Avem obligativitatea ca, la fiecare an care trece, să facem declarații despre stadiul anchetei, dar nu ne putem grăbi”, a spus investigatorul CIAS.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Baia-Mare, Vasile Pop, a declarat corespondentului MEDIAFAX că anchetatorii au ajuns, duminică dimineață, la spital, unde au stat de vorbă cu pacientul internat la Terapie Intensivă.
“Starea pacientului este stabilă, este conștient și vorbește, este internat la Terapie Intensivă și în această dimineață (duminică – n.r.) a stat de vorbă cu anchetatorii. Pacientul va mai rămâne internat la Terapie Intensivă încă trei-patru zile, deoarece este un pacient cu o stare mai delicată, acum câțiva ani a fost supus unui transplant renal”, a declarat Vasile Pop.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență din Baia-Mare a precizat că pasagerul rănit în accidentul aviatic a suferit o fractură la coloană și o fractură de femur cu deplasare, iar în zilele următoare se va decide dacă va fi supus sau nu unei intervenții chirurgicale, însă “deocamdată nu se pune problema unui transfer într-o altă unitate medicală”.
Un bărbat a murit și altul a fost rănit, sâmbătă seară, după ce avionul ultraușor în care se aflau s-a prăbușit pe un câmp din apropiere de localitatea Copalnic Mănăștur, județul Maramureș.
“La fața locului ne-am deplasat cu un echipaj de terapie intensivă mobilă și un echipaj de urgență de la SMURD Baia Mare. La locul prăbușirii avionului am găsit pilotul în stop cardiorespirator, a fost resuscitat, însă până la urmă s-a constatat decesul. Bărbatul care era pasager în avion a fost transportat la spitalul din Baia Mare, este conștient, dar are multiple traumatisme. După ce va fi examinat, medicii vor decide dacă rămâne în spitalul din Baia Mare sau va fi transferat în altă parte”, declara, sâmbătă seară, Oana Alexa-Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.
Ea preciza că avionul ultraușor este particular și opera și pe un aerodrom particular aflat în apropierea locului unde s-a prăbușit.
Potrivit prefectului de Maramureș, Anton Rohian, o echipă de procurori și polițiști judiciariști a început cercetările la locul prăbușirii avionului.
Conform sursei citate, în momentul prăbușirii, avionul ultraușor, care aparține unui aeroclub din Târgu Mureș, se afla în procedură de aterizare.
Prefectul spunea că pilotul avionului, care a decedat în urma accidentului, era din Satu Mare și avea 63 de ani și efectua ore de instructaj cu bărbatul rănit, în vârstă de 43 de ani.
“Pilotul de 63 de ani era, practic, proprietarul acestui avion. Avea toate aprobările din punctul de vedere al acestui zbor”, spunea Anton Rohian.