Home Actualitate Cazanciuc: Trebuie găsită o procedură pr...
Actualitate

Cazanciuc: Trebuie găsită o procedură prealabilă instanței, în cazul Codului insolvenței persoanei

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat luni că trebuie găsită o procedură prealabilă ajungerii în instanță a dosarului persoanei fizice aflate în insolvență, iar procedura să fie demarată de anumite instituții ale statului.

“Așa cum au spus și colegii din CSM, o procedură care ar ajunge în scurt timp în fața instanței de judecată, practic, ar bloca sistemul judiciar și nu ar folosi celor care au cu adevărat probleme. Opinia noastră și a colegilor din CSM este că un asemenea act trebuie dezbătut foarte serios și că ar trebui găsită o formulă prealabilă ajungerii în fața instanței de judecată, pe modele aflate în momentul de față în vigoare în Europa, o procedură în care o anumită instituție să demareze această procedură și doar instanța să valideze ceea ce rezultă dintr-o procedură prealabilă. Numai în felul acesta sistemul poate fi cu adevărat viabil și poate veni în spijinul celor care au probleme în ziua de azi”, a spus ministrul Robert Cazanciuc, după ședința de plen a Consiliului Superior al Magistraturii.

Ministrul Justiției a adăugat că există mai multe modele europene după care România s-ar putea ghida, însă trebuie găsită o formulă aplicabilă, și nu una care să creeze și mai multe probleme.

“Ministerul a participat la mai multe întâlniri, cu diverse instituții, pentru a găsi o formulă. Noi am lucrat împreună cu experții Băncii Mondiale, pentru a găsi o formulă a Codului insolvenței. Nu putem elabora un act normativ care să poată fi aplicabil cu adevărat în foarte scurt timp. Ministerul a arătat că este nevoie de o asemenea legea, aceasta este realitatea. Există modele europene, dar dorim să facem un act normativ aplicabil, care să rezolve problemele oamenilor, și să nu creeze mai multe probleme în proceduri care ar dura foarte mult”, a mai spus Robert Cazanciuc.

În ședința de luni a plenului Consiliului Superior al Magistarturii s-a discutat despre punctul de vedere al instituției cu privire la proiectul de lege privind insolvența persoanei fizice.

Proiectul de act normativ a fost analizat în cadrul CSM, iar în urma dezbaterilor s-a ajuns la concluzia că este nevoie de un studiu de impact, pentru a se vedea care ar fi numărul de persoane care ar putea apela la această procedură și care ar fi costurile atât pentru beneficiarii procedurii, cât și pentru instanțele judecătorești și celelalte persoane implicate în acest proces.

În acest sens, se dorește reglementarea unei proceduri administrative sau extrajudiciare obligatorie, care să fie parcursă de Banca Națională, de Ministerul Muncii, de Ministerul Justiției sau de o instituție autonomă, în funcție de sfera în care se încadrează persoanele care vor beneficia de această procedură.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a decis, în 21 ianuarie, să constituie o subcomisie care să lucreze până în 26 ianuarie la forma unui proiect de lege privind insolvența persoanei fizice, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor interesate, apoi membrii comisiei să înceapă dezbaterea, pe proiectul rezultat în subcomisie.

Ministrul Justiției declara, săptămâna trecută, că proiectul de act normativ privind insolvența persoanei fizice trebuie să aibă o planificare realistă de intrare în vigoare, el arătând că o aplicare imediată ar conduce la blocarea sistemul de instanțe de către sute de mii de dosare.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună