Câte paturi ATI are România. Un pat de terapie intensivă costă cât o mașină de lux
Un pat de terapie intensivă costă cât o mașină de lux, iar România are peste 1.300 de paturi de ATI complet echipate. Medicul Dorel Săndesc vrea să echipeze toate paturile de ATI cu ventilatoare. La secțiile de primiri urgențe dotările…
Un pat de terapie intensivă costă cât o mașină de lux, iar România are peste 1.300 de paturi de ATI complet echipate. Medicul Dorel Săndesc vrea să echipeze toate paturile de ATI cu ventilatoare.
La secțiile de primiri urgențe dotările ating sume colosale. Un singur pat de ATI, echipat complet, costă 60.000 de euro.
„Patul de ATI e o noțiune mult mai complexă. (…) Înseamnă un complex care include aparate de ventilație, monitor, defibrilator, aparate care previn escarele, elecardiografele, injectomate, aparate de dializă”, spune Dorel Săndesc – medic specialist ATI.
În plină pandemie de coronavirus paturile de ATI sunt vitale pentru pacienți. România stă bine la acest capitol, momentan.
„Avem 2.643 de paturi de terapie intensivă funcționale dintre care mai mult de jumătate sunt dotate cu ventilatoare și alte echipemente specifice. 1.292 de paturi nu au aparate de ventilație mecanică”, mai spune medicul.
Medicul din Timișoara e implicat acum într-o campanie de strângere de fonduri private și contează și pe sprijinul Ministerului Sănătății pentru a echipa paturile care nu au ventilatoare.