Cât va costa primul tronson al pârtiei de schi din Masivul Rarău care trebuia finalizat în 2012
Finalizarea primului tronson al pârtiei de schi din Masivul Rarău, proiect care trebuia să fie deja realizat încă din 2012, necesită fonduri totale în valoare de opt milioane de lei, sumă care urmează să fie alocată de Ministerul Turismului, transmite…
Finalizarea primului tronson al pârtiei de schi din Masivul Rarău, proiect care trebuia să fie deja realizat încă din 2012, necesită fonduri totale în valoare de opt milioane de lei, sumă care urmează să fie alocată de Ministerul Turismului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a declarat, vineri, că pentru finalizarea primului tronson al pârtiei, în lungime de trei kilometri, Guvernul trebuie să aloce opt milioane de lei, cel de-al doilea tronson, de 1,4 kilometri, urmând să fie realizat după soluționarea problemelor legate de aria protejată în care se află zona.
Negură a menționat că valoarea lucrărilor realizate până în prezent a fost de 14 milioane de euro, din care în ultimul trimestru al anului trecut au fost alocate 3,3 milioane de euro.
Proiectul pârtiei de schi din Câmpulung Moldovenesc ar fi trebuit finalizat la sfârșitul anului 2012. Lucrările au fost sistate din lipsa finanțării, după ce a fost realizat peste 80 la sută din proiect și s-au achitat zece milioane de euro pentru lucrările executate până la jumătatea anului 2012.
În septembrie 2016 lucrările au fost reluate, fiind asigurată din partea Autorității Naționale pentru Turism o finanțare de patru milioane de euro, iar gradul de execuție este acum de 95 la sută.
Traseul pârtiei de schi se va desfășura începând de la cota 1.564 metri pe o distanță de 4.200 de metri și se va încheia la cota 765 de metri, pe două tronsoane continue, separate doar de gradul de dificultate și de stațiile de telegondolă.