Home Actualitate Cât costă o călătorie București-Salonic...
Actualitate

Cât costă o călătorie București-Salonic și București-Istanbul cu trenul, avionul și autocarul

Primele trenuri din București spre Salonic și Istanbul pleacă vineri, din Gara de Nord, prețul unui bilet pornind de la 45 de euro. Pentru același drum, cel mai ieftin bilet de autocar costă 25 de euro, iar cel mai ieftin bilet de avion 56 de euro, arată calculele comparative efectuate de MEDIAFAX.

Cât costă o călătorie București-Salonic și București-Istanbul cu trenul, avionul și autocarul
Cât costă o călătorie București-Salonic și București-Istanbul cu trenul, avionul și autocarul · Foto: Business Magazin

CFR Călători introduce în acest sezon estival trenul care va ajunge în Salonic, Grecia cu legătură directă între București Nord – Sofia – Salonic și retur, începând de vineri, 2 iunie, și până pe 4 septembrie.

Pentru destinația Salonic, trenul va avea în compunere 4 vagoane (două clasa a doua, unul de dormit și unul cușetă) și va circula o dată pe săptămână, cu plecarea din București vinerea și întoarcerea din Salonic duminica.

Un bilet pentru o călătorie dus București-Salonic costă aproximativ 45 de euro la vagon clasa a doua, 52,10 euro la vagon cușetă cu 6 locuri și 58,5 euro la vagon de dormit cu 3 locuri.

Călătoria cu trenul pe direcția București-Salonic durează peste 17 ore, iar returul durează peste 18 ore.

Un bilet de avion spre Salonic, achiziționat cu două luni înainte (în iunie pentru luna august, spre exemplu) costă 56 de euro, iar călătoria durează o oră și jumătate. Zborul este operat de compania Ellinair. Cumpărat pe loc, pentru a doua zi, biletul de avion costă mai mult de 200 de euro.

Prețul unui bilet de autocar pentru Salonic pornește de la 25 de euro și ajunge la 60 sau 80 de euro, iar călătoria durează de la 9 ore până la 12 ore și jumătate.

Mai mult, prin intermediul aplicației Bla bla car, pasagerii pot călători până în Salonic cu 90 de lei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună