Căsuța din povești: Doi frați din Bistrița au construit o locuință ecologică unică in lume
Doi frați din Sîngeorz-Băi au construit o căsuță unică, din paie, lemn și mușchi de copac, care atrage ca un magnet turiștii din toate colțurile lumii dornici să locuiască într-un loc rustic, dar totuși modern, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În căsura construită de Paul și Cristian Axinte oamenii pot auzi noaptea, prin pereții construiți din paie, greierii, iar dimineața păsările cum cântă. O astfel de experiență inedită caută zeci de turiști peste hotare, dar, mai nou din România, în căsuța desprinsă parcă din povești. Mică și totuși încăpătoare, rustică și în același timp modernă, foarte veselă, căsuța primește cu ușile deschise pe oricine vrea să-i treacă pragul.
Căsuța de poveste are 80 de metri pătrați este la mare căutare în rândul celor care apreciază natura și traiul ecologic.
Ideea aceste căsuțe i-a venit lui Paul, care, în urmă cu mai bine de un deceniu, a plecat în străinătate, unde a întâlnit-o pe Ann, într-o căsuță asemănătoare cu cea pe care a construit-o în România, s-a căsătorit și au împreună trei copii. Cei doi tineri au hotărât să își amenajeze o căsuță asemănătoare cu cea în care s-au cunoscut și acasă, în România.
Au construită căsuța în vârf de deal, lângă stațiunea Sîngeorz-Băi. Locuința a fost ridicată din baloți de paie și totul a durat doi ani, iar costurile au depășit 10.000 de euro.
Pentru a ști cum să realizeze căsuța Paul a luat cursuri în Belgia în care au învățat cum să-și construiască o căsuță ecologică, din baloție de paie. De profesie inginer, Paul a știut exact ce vrea de la proiect însă cu meșterii din România i-a fost foarte greu pentru că ei nu au înțeles de ce vrea cineva să își construiască o casă din baloți de paie…
L-a ajutat fratele său, Cristian, care de când a aflat de proiect i-a fost alături și, de altfel, el a rămas în România să gestioneze căsuța și să primească turiștii.