Home Actualitate Câștigul la loto, noroc sau blestem? Pov...
Actualitate

Câștigul la loto, noroc sau blestem? Poveștile oamenilor care au câștigat la loto, dar cu toate astea au ajuns să trăiască mai rău ca înainte

Să câștigi la loterie nu înseamnă rezolvarea tuturor problemelor și o viață fără griji. Cel puțin, nu pentru persoanele menționate mai jos. Lara și Roger Griffiths au câștigat  2.7 milioane de dolari la loterie. Și-au cumpărat casa visurilor lor și…

Câștigul la loto, noroc sau blestem? Poveștile oamenilor care au câștigat la loto, dar cu toate astea au ajuns să trăiască mai rău ca înainte
Câștigul la loto, noroc sau blestem? Poveștile oamenilor care au câștigat la loto, dar cu toate astea au ajuns să trăiască mai rău ca înainte · Foto: Business Magazin

Să câștigi la loterie nu înseamnă rezolvarea tuturor problemelor și o viață fără griji. Cel puțin, nu pentru persoanele menționate mai jos.

Lara și Roger Griffiths au câștigat  2.7 milioane de dolari la loterie. Și-au cumpărat casa visurilor lor și un Porsche. Șase ani mai târziu mariajul lor s-a destrămat, casa a luat foc, iar întreaga avere s-a dus pe apa sămbetei.

Bud Post a pierdut 16.2 milioane de dolari în doar un an după ce a câștigat la loto în 1988. “Mi-aș fi dorit să nu fi câștigat niciodată”, a declarat el. O fostă prietenă l-a dat în judecată pentru o parte din câștiguri și a câștigat. În plus, fratele lui a angajat un asasin care trebuia să-l ucidă, în speranța că o să moștenească o parte din câștig.
În prezent, Bud trăiește cu 450 de dolari pe lună.

Martyn și Kay Tott au câștigat 5 milioane de dolari, însă au pierdut biletul. Cei doi au ratat cele 5 milioane de dolari deoarce au pierdut biletul înainte de extragere și nu au reușit să convingă loteria că ei sunt posesorii biletului. “Să crezi că ai câștigat atâția bani este un sentiment eliberator, însă pierderea banilor are un efect invers. Este o tortură inimaginabilă”, a spus Kay Tott.

Merge cu autobuzul și trăiește cu chirie la 11 ani distanță după ce a căștigat 10 milioane de dolari. În 2004 Sharon Tirabassi a încasat un cec de 10.569.000 de dolari de la loteria din Ontario. Și-a cheltuit toți banii pe “o casă mare, mașini de lux, haine, petreceri, călătorii etc”, iar acum ” merge cu autobuzul, lucrează part-time și locuiește cu chirie într-o casă modestă”.

Evelyn Adams a reușit să câștige de două ori la loterie, în 1985 și în 1986, totalizând o sumă de 5.4 milioane. Bani pe care i-a cheltuit la cazinourile din Atlantic City. În prezent, Adams trăiește într-un parc de rulote.

În 1998 Gerald Muswagon a încasat 10 milioane de dolari de la loteria din Canada. În doar 7 ani a cheltuit toți banii pe băutură și petreceri. În 2005 Muswagon s-a spânzurat. În aceeași categorie intră și Michael Carroll care a câștigat 15 milioane de dolari, însă i-a cheltuit și mai repede, în doar cinci ani. Banii s-au dus pe cocaină, băutură și femei, clasicul trio.

Ibi Roncaioli a fost omorâtă de soțul ei după ce aceasta a risipit căștigul de la loterie. Roncaioli a căștigat nu mai puțin de 5 milioane de dolari, dar nu i-a spus soțului că a donat 2 milioane de dolari fiului ei pe care îl avea cu un alt bărbat. Când a aflat asta, soțul, Joseph Roncaioli, a otrăvit-o cu o doză mare de analgezice.

Janite Lee a câștigat 18 milioane de dolari în 1993, iar în 2001 s-a declarat falimentară. Banii s-au dus către diferite organizații caritabile, dar și către Partidul Democratic american.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună