Câștigul la loto, noroc sau blestem? Acest om a ajuns de la milionar la asistat social
Povestea lui William "Bud" Post începe în 1988, atunci când și-a amanetat un inel pentru 40 de dolari și a trimis-o, apoi, pe prietena sa pentru a cumpăra 40 de bilete la loteria de stat.
Unul dintre aceste bilete s-a dovedit a fi câștigător și i-a adus nu mai puțin de 16 milioane de dolari, jumătate din marele premiu de 32 de milioane, al doilea cel mai mare din istoria loteriei din Pennsylania. În primele două săptămâni, el a făcut cadouri și investiții de peste 300.000 de dolari, printre care o franciză de restaurant din Florida sau un avion cu două motoare.
În 1989, relația dintre Bud Post și rudele sale devenise extrem de rece; astfel, fratele acestuia a angajat un asasin pentru a-l ucide pe Post, sperând că va moșteni banii. Asasinatul a eșuat, iar fratele a fost arestat.
Tot în 1989, prietena lui Bud Post l-a dat în judecată, susținând că are dreptul la o treime din câștiguri în urma unei înțelegeri verbale cu Post. Judecătorul i-a dat dreptate, dar Post a refuzat să plătească, așa că toate câștigurile i-au fost înghețate.
Au urmat câțiva ani în care omul s-a îngropat în datorii, iar în 1998 el a ajuns chiar să fie arestat pentru că a împușcat angajatul unei firme care colecta debite.
De-a lungul vieții, Bud Post a fost căsătorit de 7 ori; el a avut 9 copii din cea de-a doua căsnicie.
După ce a terminat toți banii câștigați la loto, Post a mai adunat datorii de aproape 1 milion de dolari. El și-a petrecut ultimii ani trăind cu un ajutor social de 450 de dolari pe lună. “Eram mult mai fericit atunci când eram falit”, a declarat el unei publicații americane.
Bud Post a murit în ianuarie 2006, la vârsta de 66 de ani.