Home Actualitate Casa Arethei Franklin, de vânzare. Care...
Actualitate

Casa Arethei Franklin, de vânzare. Care este prețul cerut pentru locuința cu cinci dormitoare, șapte băi, teren de tenis și piscină

Casa din Detroit a cântăreței americane Aretha Franklin, care a murit pe 16 august, la vârsta de 76 de ani, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 800.000 de dolari, potrivit site-ului Associated Press.

Casa Arethei Franklin, de vânzare. Care este prețul cerut pentru locuința cu cinci dormitoare, șapte băi, teren de tenis și piscină
Casa Arethei Franklin, de vânzare. Care este prețul cerut pentru locuința cu cinci dormitoare, șapte băi, teren de tenis și piscină · Foto: Business Magazin

Casa în stil colonial, cu o suprafață de 385 de metri pătrați, cu cinci dormitoare, șapte băi, teren de tenis și piscină, este situată în Bloomfield, o suburbie a orașului american Detroit. Casa mai este dotată cu un garaj care poate adăposti trei mașini, precum și cu saună.

 

Aretha Franklin, care a murit fără să fi lăsat în urmă un testament, deținea mai multe proprietăți imobiliare în zona orașului Detroit, estimate de specialiști la minimum 2 milioane de dolari.

 

Cântăreața americană Aretha Franklin a murit la vârsta de 76 de ani, din cauza unui cancer pancreatic.

 

Aretha Franklin – care și-a început cariera muzicală cântând gospel în biserica tatălui său -, născută pe 25 martie 1942, și-a cimentat locul în istoria muzicii americane cu vocea sa puternică și clară, cu care putea cânta note din patru octave. De-a lungul carierei, a abordat genuri diverse, de la soul la R&B, gospel și pop. Franklin, celebră pentru mai multe hituri, precum “(You Make Me Feel Like) A Natural Woman” (1967), “Chain of Fools” (1967), “Day Dreaming” (1972), “Jump to It” (1982), “Freeway of Love” (1985), “A Rose Is Still A Rose” (1998) și “Respect” (lansat inițial de Otis Redding în 1965, dar care a devenit o semnătură a sa, după ce l-a cântat prima dată în 1967), a continuat să concerteze, să înregistreze și să plece în turnee, fără întrerupere, timp de peste cinci decenii.

 

Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună