Home Actualitate Cartelele prepay pot fi cumpărate fără f...
Actualitate

Cartelele prepay pot fi cumpărate fără furnizarea datelor de identitate. Legea privind identificarea utilizatorilor este neconstituțională în ansamblu

Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay a fost declarată neconstituțională în ansamblu de către Curtea Constituțională. Decizia a fost luată marți de judecătorii constituționali, cu majoritate de voturi.

Curtea Constituțională a luat această decizie întrucât dispozițiile legii nu au un caracter precis și previzibil.

De asemenea, CC a constatat că modalitatea prin care sunt obținute și stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicații electronice pentru care plata se face în avans (cartele pre-pay), respectiv a utilizatorilor conectați la puncte de acces la internet (wi-fi) nu reglementează garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor cu caracter personal față de riscurile de abuz, precum și față de orice accesare și utilizare ilicită a acestor date.

Judecătorii constituționali au luat în discuție, marți, excepția ridicată în 9 iulie de Avocatul Poporului, care a atacat Legea pentru modificarea și completarea OUG nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, pe rațiuni legate, între altele, de ocrotirea vieții intime și de faptul că actul normativ nu ar reglementa criteriile obiective de stabilire a duratei stocării datelor cu caracter personal.

Procurorul șef al DIICOT, Alina Bica, a transmis, luni, Curții Constituționale (CC) punctul de vedere al instituției referitor la criticile aduse de Avocatul Poporului la adresa Legii privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay, arătând că acestea sunt neîntemeiate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună